Văcar beat, bătut de-un consătean | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Văcar beat, bătut de-un consătean

Un bărbat de 48 de ani, care se afla cu vacile la păscut pe islazul comunei Berteştii de Jos, a fost ciomăgit de un localnic. Victima era sub influenţa alcoolului şi s-a luat la ceartă cu agresorul, care i-a dat câţiva pumni în cap. Victima a ajuns la spital, însă a refuzat să fie operat, ulterior ajungând în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Galaţi.

În ziua de 24 aprilie, la ora 13.35, medicul de gardă de la Spitalul Judeţean pentru Urgenţe Galaţi a sesizat la Poliţie că a fost internat Marin I. (48 de ani), din comuna brăileană Victoria, prezentând un traumatism comis prin agresiune la nivelul capului. Poliţiştii brăileni au demarat cercetările şi au stabilit că bărbatul fusese internat în ziua de 15 aprilie, la spitalul din Brăila, unde a refuzat intervenţia chirurgicală, fiind externat la data de 22 aprilie. Două zile mai târziu, deoarece nu a urmat tratamentul prescris de medici, bărbatul a fost internat în stare gravă la Galaţi. Medicul legist a stabilit că leziunile au fost provocate în urmă cu aproximativ două săptămâni şi că i-au pus în primejdie viaţa, victima necesitând pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale. "Investigaţiile în teren au stabilit că în ziua de 13 aprilie, aflându-se pe islazul comunei Berteştii de Jos, unde locuieşte fără forme legale, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, victima a avut un conflict spontan cu Preda P. (64 de ani), care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona capului", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, inspector Jenel Şogor. Bătăuşul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală gravă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro