Vânzătorii de petarde, vânaţi de forţele de ordine | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Vânzătorii de petarde, vânaţi de forţele de ordine

Folosirea materialelor pirotehnice interzise, în perioada sărbătorilor de iarnă, îi poate duce direct la puşcărie pe utilizatori. Poliţiştii brăileni au pornit deja pe urmele vânzătorilor de petarde, în cadrul acţiunii "Foc de artificii", demarată la nivel naţional din data de 17 noiembrie. Acţiunea Poliţiei Române are drept scop verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice. "Pentru a preveni evenimentele nedorite, Poliţia atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise. Prin această acţiune se urmăreşte prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2014/2015", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În vizorul poliţiştilor brăileni vor fi atât societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi indivizii "specializaţi" în comerţul cu petarde, în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale. Anul trecut, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase, în colaborare cu cei de ordine publică, au fost întocmite 19 dosare penale la regimul articolelor pirotehnice. Oamenii legii au confiscat circa 110 de kg articole pirotehnice, din clasele/categoriile de pericol II-IV (petarde, artificii), în valoare de aproximativ 3.600 de lei. Poliţiştii precizează că, din anul 2006, după apariţia restricţionării vânzării către publicul larg a materialelor pirotehnice din clasa a II-a, pe raza judeţului Brăila nu au fost înregistrate răniri sau incidente neplăcute în perioada sărbătorilor de iarnă, din cauza folosirii articolelor pirotehnice.

De la un foc de artificii se poate ajunge la închisoare

Articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în mai multe categorii, în conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive. La categoria 1 se încadrează articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse. La categoriile 2, 3 şi 4 sunt articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni. "Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului", a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.
Poliţiştii brăileni atrag atenţia că, în categoria 1, sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (Steluţe, Lumânări scânteietoare, Jerbe cu scântei, Minifacle, Minisori, Inele de foc, Sateliţi etc.). Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă.
Potrivit legii, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către tinerii sub 18 ani, precum şi vânzarea către cetăţeni a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro