Peste 200 de persoane aflate în discotecile şi barurile din municipiu şi judeţ au trecut prin sita oamenilor legii. Din totalul celor legitimaţi de forţele de ordine, peste 80 au fost controlaţi corporal sumar. Şoferii certaţi cu legislaţia rutieră au fost şi ei vânaţi pe şosele, aproape 80 de maşini fiind oprite din drum.
În zilele de 10 şi 11 iulie, poliţiştii brăileni au desfăşurat activităţi pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, în municipiu şi judeţ.
Poliţiştii de ordine publică şi de investigaţii criminale, din cadrul poliţiei municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi secţiilor de poliţie rurală, au acţionat în zona discotecilor, barurilor şi altor unităţi de alimentaţie publică cu profil similar, pentru verificarea modului în care îşi desfăşoară activitatea societăţile comerciale, precum şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor săvârşite cu violenţă. La rândul lor, poliţiştii rutieri au acţionat pe arterele de circulaţie, pentru a reduce numărul accidentelor rutiere grave, produse ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie. "Pe timpul acţiunilor, poliţiştii au efectuat controale la 34 de societăţi comerciale cu profil discotecă şi cafe-bar, au legitimat 205 persoane, dintre care 81 au fost controlate corporal sumar, şi au controlat în trafic 76 de autovehicule. Au fost constatate 74 de contravenţii, pentru care s-au aplicat sancţiuni în valoare totală de 14.080 lei", a precizat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Cele mai multe amenzi le-au primit scandalgiii din locurile de distracţie şi conducătorii auto teribilişti. Astfel, 29 de sancţiuni au fost aplicate conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar 37 conform OUG 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice.