• doi bărbaţi au acum dosar penal pentru deţinerea de unelte de pescuit comercial fără autorizaţie
Percheziţii pentru depistarea braconierilor care acţionează în Balta Brăilei.
În ziua de vineri, 7 iulie 2017, poliţişti din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Brăila au desfăşurat o acţiune pe raza comunelor Frecăţei şi Măraşu pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, precizează Biroul de Presă al IPJ Brăila. În aceeaşi zi, au fost efectuate şase percheziţii domiciliare în comunele sus-menţionate.
„Cu această ocazie, la domiciliile a doi bărbaţi în vârstă de 43 de ani, din satul Ţăcău, comuna Măraşu şi din comuna Frecăţei, au fost identificate două plase de pescuit din nylon, respectiv două setci de pescuit, care au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor”, precizează sursa citată.
Pe numele celor doi suspecţi poliţiştii au întocmit dosar penal pentru deţinerea de unelte de pescuit comercial fără autorizaţie. Cercetările continuă.