USR-iştii au făcut teambuilding la Brăila şi o plimbare cu nava «Borcea» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

USR-iştii au făcut teambuilding la Brăila şi o plimbare cu nava «Borcea»

• după comitetul politic de sâmbătă, USR-iştii au participat a doua zi şi la un teambuilding alături de liderul partidului, Dan Barna • după cum a postat chiar acesta pe reţelele de socializare, teambuilding-ul a constat, printre altele, într-o plimbare pe Dunăre cu nava “Borcea” • preşedintele USR Brăila, Cătălin Stancu, a precizat că oraşul nostru a fost ales pentru cele două activităţi la propunerea organizaţiei judeţene

 

Membrii Uniunii Salvaţi România (USR) au organizat la Brăila un teambuilding pentru a sărbători rezultatul alegerilor Europarlamentare din 26 mai. Concret, după Comitetul Politic ce a avut loc sâmbătă la fosta Casă de Modă, unde au participat câteva sute de USR-işti, în frunte cu liderul Dan Barna, duminică a urmat o altă întâlnire, însă ceva mai relaxantă: o plimbare pe Dunăre cu nava “Borcea”, după cum a anunţat extrem de încântat, chiar Barna, pe reţelele de socializare. Acesta a postat mai multe fotografii şi următorul mesaj: “Sunt împreună cu peste 100 de colegi din USR din toată ţara în teambuilding la Brăila, în continuarea comitetului politic care a avut loc ieri. Astăzi am făcut o drumeţie cu vaporul Borcea condus de domnul căpitan Tincu. Este o navă cu un istoric fabulos, produsă în 1913, care şi-a împletit destinul cu destinul domnului căpitan. Când avea 6 luni, mama lui a sărit cu el în braţe de pe această navă în Dunăre, urmare a prigoanei comuniste, iar în 1980 el a recuperat-o de la cimitirul navelor, a restaurat-o şi de aproape 40 de ani îi este căpitan. A reuşit să salveze nava şi de la o încercare de prin anii ‘90 de a fi vândută la fier vechi, în Austria, pentru nişte spăgi specifice acelei perioade de risipă. Am acostat pe una din insulele Dunării brăilene, ne-am împrietenit cu ţânţarii, am mâncat borş de peşte şi am povestit cu oameni ai locului din comuna Chiscani despre jaful din pădurea din zonă, despre ce lucruri trebuie să facă USR PLUS atunci când va veni la guvernare”.

La finalul mesajului, Barna a ţinut să îi mulţumească personal preşedintelui USR Brăila, Cătălin Stancu, şi colegilor din organizaţia judeţeană pentru evenimentele pe care le-au organizat în weekend.

 

Stancu susţine că rezultatele vizitei se vor vedea cu USR la Guvernare

 

Contactat de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei”, Cătălin Stancu a afirmat că organizaţia USR Brăila a fost aleasă drept gazdă pentru comitetul politic şi teambuilding deoarece are un cuvânt de spus în interiorul partidului. Mai mult, acesta a amintit că atunci când a candidat pentru un loc pe lista USR (loc la care a renunţat ulterior după alianţa cu PLUS), a venit cu două proiecte: unul legat de Dunăre şi altul de oraşul Brăila. Potrivit acestuia, a profitat de moment pentru a discuta cu conducerea partidului despre realităţile de aici, dar şi cu parlamentarii partidului, obţinând promisiuni că Brăila va fi sprijinită pe viitor deoarece prezintă un real potenţial.

“În momentul în care s-a decis că vom avea o şedinţă de Comitet politic după alegeri, noi aveam deja programat teambuilding-ul şi atunci ne-am oferit, şi Biroul Naţional a acceptat fără niciun fel de discuţie. Chiar în unanimitate a fost acceptată propunerea noastră. Nu ştiu, eu consider acum, fără falsă modestie, că indiferent de faptul că filiala Brăila trăieşte aici, mai greu decât în alte părţi - rezultatele noastre de la Alegerile Europarlamentare nu au fost de top, au fost în a doua jumătate a clasamentului, să zic -, toată lumea din partid a înţeles că la noi e foarte greu, dar că ne dăm silinţa. Şi probabil că a fost o recunoaştere a eforturilor noastre. E un semn de apreciere totuşi pentru filiala USR Brăila şi pentru eforturile noastre. Pentru că, practic, până acum nu s-au mai făcut congrese sau şedinţe de comitet politic - astea sunt cele două mari organisme de conducere ale noastre - decât în Bucureşti, Cluj şi Sibiu. Dar deocamdată aceste patru oraşe sunt pe harta evenimentelor USR. Acum şi Brăila e pe lista asta scurtă. (...) Totuşi, filiala Brăila are o recunoaştere în interiorul USR-ului. Deci suntem o rotiţă importantă în mecanismul ăsta. Şi noi, chiar ca filială medie - că nu suntem nici cei mai mici, dar nici printre cei mari -, avem un cuvânt greu de spus în partid. Asta este foarte important”, a declarat Stancu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro