Liderul PSD a enumerat trei condiţii în care opoziţia ar putea susţine înfiinţarea unui astfel de minister, respectiv sancţionarea miniştrilor care au probleme în absorbţia fondurilor europene, între care Anca Boagiu, Elena Udrea, Sebastian Lăzăroiu sau Traian Igaş. A doua condiţie a USL vizează atribuirea unor sarcini foarte clare acestui minister, în formula actuală fiind practic "un ministru fără portofoliu care coordonează două direcţii, Departamentul pentru Afaceri Europene şi Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale". "Practic, ministrul respectiv este fără mâini, fără picioare, doar de faţadă, eventual de trimis la Bruxelles pentru a explica de ce nu se absorb fonduri europene", a explicat Ponta. În al treilea rând, preşedintele PSD a cerut schimbarea legislaţiei privind cofinanţarea pe fonduri europene pentru a elimina intervenţia politică a ministerelor în atribuirea fondurilor europene.
Totuşi, Ponta a susţinut că nu crede că actuala coaliţie guvernamentală va accepta condiţiile anunţate, fapt pentru care USL va vota împotriva înfiinţării ministerului pentru fondurile europene.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.