La Brăila, semnarea protocolului Uniunii Social-Liberale încă se află în suspensie. Deşi, după cum explică liderul PNL Brăila, Cătălin Boboc, au avut loc numeroase discuţii pe marginea protocolului între liberalii, pesediştii şi peciştii brăileni, "formalitatea" semnării documentului, deocamdată, se amână. Motivul punctat de Boboc, recent, în cadrul unei conferinţe de presă, este acela că se încearcă îndepărtarea oricărei posibile divergenţe între PSD, PNL şi PC pe seama funcţiilor. "În cadrul USL-ului, la Brăila, n-a apărut niciun eveniment neprevăzut. Efectiv, la ora actuală, n-am semnat acel protocol, dar am tot purtat discuţii, am avut nenumărate întâlniri cu cei de la PSD şi cu cei de la PC. Am mai discutat şi în privat diferite subiecte, urmând de a face şi formalitatea asta, de a semna protocolul, după ce vom fi tranşat toate eventualele probleme care ar putea să apară şi care ar putea să ducă la tot soiul de divergenţe", a declarat liderul PNL Brăila.
Reamintim că în protocolul USL se arată că PSD va nominaliza 21 de candidaţi pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean, iar Alianţa de Centru-Dreapta (ACD) PNL-PC va nominaliza 20 de candidaţi pentru aceste funcţii. De asemenea, PSD va nominaliza 20 de candidaţi pentru funcţiile de primar de municipiu-reşedinţă de judeţ, iar ACD 20 de candidati pentru aceste funcţii. Totodată, reamintim că protocolul USL prevede liste comune şi candidaţi comuni PSD-PNL-PC atât pentru consiliile judeţene cât şi pentru primăriile din municipiile-reşedinţă de judeţ.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.