USL se joacă cu credibilitatea şi stabilitatea României | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

USL se joacă cu credibilitatea şi stabilitatea României

"Ne-am dorit o cooperare reală cu opoziţia. Am fost prezenţi la şedinţele Comisiei de muncă din Senat, (...) am acceptat amendamente ale opoziţiei. Ne-am lovit însă de un zid de populism, inconştienţă şi iresponsabilitate. Acum ne batem pentru a trece nu doar legea Guvernului, ci pentru a trece şi amendamentele opoziţiei. Suntem într-o piesă de teatru absurd", a spus Barbu ieri, într-o conferinţă de presă.
Ministrul atrage atenţia că acest blocaj apare într-un moment în care liderii europeni sunt în alertă pentru salvarea Greciei şi pentru rezolvarea crizei datoriilor suvernare, iar USL, în acest context periculos pentru UE, "protejează practic risipa banilor din bugetul public". Sulfina Barbu subliniază că România are un nivel al datoriei publice "ponderat", însă este nevoie de responsabilitate pentru păstrarea acestui avantaj. "Refuzul USL a dat din nou măsura unei opoziţii lipsite de discernământ, pe mâna căreia nu poţi lăsa nici măcar ordinea de zi a unei şedinţe a Senatului, cu atât mai puţin guvernarea unei ţări", susţine ministrul Muncii.
Sulfina Barbu mai spune că blocarea Legii asistenţei sociale are un cost "masiv" pentru fiecare român, deoarece taxele şi impozitele cetăţenilor sunt folosite pentru a alimenta un sistem injust şi plin de fraude. "Opoziţia se joacă cu credibilitatea externă şi stabilitatea României într-un moment extrem de dificil", a punctat Barbu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro