USL nu se va atinge de colegiile electorale actuale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

USL nu se va atinge de colegiile electorale actuale

"În prezent, există două variante: fie mergem pe legea în vigoare, sau mergem pe modificarea propusă de mine şi de domnul Antonescu, deoarece este singura care a trecut de Senat şi a ajuns la Camera Deputaţilor. A treia cale nu mai există, din considerente pragmatice", a explicat Victor Ponta.
Potrivit acestuia, în prezent nu mai este timp pentru o reformă a sistemului electoral. "Eu văd o soluţie de avarie adoptată în condiţii speciale. Noi am propus ca cel care se află pe primul loc în colegiul respectiv să meargă în Parlament ca şi ales", a arătat liderul USL.
Acesta a precizat că pe proiectul votat la Senat, USL va propune câteva modificări, printre care desfiinţarea pragului electoral şi acordarea acelor cerinţe şi drepturi pentru candidatul independent. "Din păcate, este foarte târziu să mai schimbăm colegiile actuale şi îmi este teamă că orice schimbare va fi criticabilă (...) Opinia USL este de a nu ne atinge de colegiile electorale actuale", a declarat Ponta, adăugând că îi este greu să spună în acest moment "unde este avantaj pentru o forţă politică sau alta".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro