"Îi amintesc lui Traian Băsescu ce spunea Mihai Răzvan Ungureanu acum câteva zile - că în România se cumpără parlamentari pentru că el a văzut cu ochii lui aşa ceva. Eu cred că, dacă Mihai Răzvan Ungureanu nu spune cine sunt acei parlamentari cumpăraţi, el devine tăinuitor. El personal spune că a văzut un parlamentar care a luat bani ca să de jos un Guvern", a detaliat deputatul PNL.
El i-a adresat lui Ungureanu somaţia publică de a comunica Parchetului General numele parlamentarului sau a parlamentarilor la care făcea referire, susţinând că, în caz contrar, Ungureanu devine tăinuitor.
"Îl somez public pe Mihai Răzvan Ungureanu să comunice în 24 de ore Procuraturii Generale cine e făptuitorul. În caz contrar, prin păstrarea tăcerii, devine făptaş, devine penal, devine, cu ghilimelele de rigoare, onest şi cinstit, ca Traian Băsescu", a avertizat deputatul PNL.