Uniunea Salvaţi Bucureştiul încearcă să lămurească misterul numeroaselor voturi anulate cu ajutorul unei cereri de intervenţie principală în cadrul procesului prin care Judecătoria sectorului 1 urmează să valideze rezultatele alegerilor locale şi va solicita renumărarea voturilor în 17 secţii, a anunţat liderul USB, Nicuşor Dan.
Cererea Uniunii Salvaţi Bucureştiul de renumărare a buletinelor de vot din mai multe secţii din sectorul 1 a fost respinsă marţi seara de Biroul Electoral de Circumscripţie. „Partidului Uniunea Salvaţi Bucureştiul i-au fost asigurate toate condiţiile legale de reprezentare în cadrul procesului electoral, lipsa de diligenţă a delegaţilor USB neputând fi imputate Biroului Circumscripţiei Electorale Nr. 1 - Sectorul 1, se arată în hotărârea BES.
„Hotărârea Biroului, aşa cum este făcută legea alegerilor locale, este definitivă, nu mai poate fi contestată la un birou superior. Ea este definitivă. Însă, din interpretarea acestei legi, cu Legea 215, va exista un proces la Judecătoria sectorului 1, prevăzut de Legea 215, prin care un judecător va valida aceste alegeri şi, în cadrul acelui proces, noi vom face o cerere de intervenţie principală, în care vom reitera argumentele din cererea pe care am făcut-o la biroul electoral şi vom cere judecătorului de la Judecătoria sectorului 1, în cadrul acelui proces, să dispună el renumărarea voturilor în acele secţii de votare", a explicat liderul USB.
Nicuşor Dan a spus că procesul ar trebui să aibă loc în următoarele zile. Pe de altă parte, el a precizat că USB va face o cerere de informaţii publice către AEP, pentru a vedea „toţi sacii cu toate semnăturile". „Vrem ca aceasta să devină o procedură curentă - după toate alegerile oricine să poată verifica semnăturile din toţi sacii care sunt în depozitul AEP. Vom face mai întâi o cerere către autoritate. Dacă ei ne vor da posibilitatea, vom face verificarea, dacă nu, atunci vom merge pe Legea 544 a informaţiilor publice", a adăugat Dan.
Ciudăţeniile din 17 secţii de votare
Liderul USB a reamintit motivele pentru care USB a solicitat renumărarea voturilor, arătând că au existat două abateri statistice. Pe de o parte, în anumite secţii, rezultatele candidatei USB, Clotilde Armand, au fost mai mici decât rezultatele pentru lista de Consiliu local, spre deosebire de toate celelalte secţii. În aceleaşi secţii, 17 la număr, rezultatele ei erau mult mai mici decât rezultatele lui Nicuşor Dan pentru candidatura la Primăria Generală.
Totodată, Nicuşor Dan a declarat că USB nu a avut reprezentanţi în mai multe secţii de votare, iar în acestea diferenţele dintre Clotilde Armand şi Dan Tudorache erau foarte mari. De asemenea, a atras atenţia asupra procedurii „total neunitare în care se numără voturile". Conform legii, preşedintele secţiei de votare ar trebui să ia fiecare buletin şi să îl deschidă în faţa tuturor celorlalţi membri.
„S-a şi întâmplat asta în câteva secţii, probabil 1% din secţiile din Bucureşti, iar oamenii au stat până la opt dimineaţa. Procedura prevăzută de lege durează 10-12 ore. Evident că în marea majoritate a secţiilor această procedură nu s-a respectat şi au fost tot felul de proceduri ad-hoc. Oamenii şi-au împărţit buletinele, au început să le pună în grămăjoare, uneori le-au mai verificat, alteori nu", a precizat liderul USB.
Nicuşor Dan a remarcat şi că, în secţiile de votare din sectorul 1, PSD a avut practic trei reprezentanţi: un reprezentant al PSD, unul al UNPR şi unul al alianţei PSD-UNPR.
La rândul ei, Clotilde Armand a apreciat că procesul de renumărare ar trebui realizat în mod calm, în decurs de câteva zile. „Noi mereu am insistat asupra transparenţei. Ni se pare normal, democratic, să avem un proces perfect transparent. Faptul că nu este aşa e în sine o problemă. (...) Nu cerem ceva extraordinar, cerem ceva normal. Partidele se discreditează prin faptul că nu acceptă să lămurească situaţia", a spus ea.