Uruguayul revendică inventarea handbalului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Uruguayul revendică inventarea handbalului

Un an mai târziu, în Germania, profesorul Karl Schelenz lansează "feldhandball", care se joacă tot în 11, cu mâna, pe un teren de fotbal şi este considerat principalul precursor al handbalului modern în 7.

Când regulamentul acestui sport apare în Uruguay, în 1926, deoarece se cerea integrarea în programul Jocurilor Olimpice de la Amsterdam din 1928, în ţara sud-americană se instalează stupoare. "Noi credem, la fel ca şi domnul Valeta, că este vorba de un plagiat, deoarece o astfel de coincidenţă este de negândit", scrie Diario de la Plata, în 1926.

Uruguayenii cred că marinarii germani au asistat şi chiar au participat la primele meciuri ale Balonului în 1918 şi au dus acest sport în Europa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro