Primii ani de scoala sint hotaritori. Invatatorul sau invatatoarea poarta pe umerii lor responsabilitatea sadirii in copii a dragostei de invatatura, de scoala. Alaturi de ei stau parintii, care sint si ei responsabili pentru devenirea ulterioara a copiilor, dar invatatorul ramine mereu o figura luminoasa in amintirea copiilor, este asociat mereu cu bucuria primei zile de scoala.
La inceputul secolului XX, cind invatamintul a inceput sa devina un lucru obisnuit pentru cei cu dare de mina, majoritatea cadrelor didactice erau barbati. Pe vremea aceea femeile nu lucrau decit daca erau obligate de situatia lor materiala. Acele vremuri erau amintite in povestirea "Domnu' Trandafir" a lui Sadoveanu. Cind invatamintul a devenit obligatoriu si in Romania, toate scolile aveau invatatori, nu invatatoare din acelasi motiv. Incet, incet, insa, femeile si-au cistigat dreptul sa munceasca si astfel, multe dintre ele au ales sa devina invatatoare. Acum, majoritatea ocupa aceste posturi, barbatii alegindu-si meserii in care se cistiga mai bine. Au mai ramas putini, doar cei pasionati de meserie.
La nivelul judetului Braila din 900 de cadre didactice titulare in invatamintul primar aproape 100 sint invatatori. "Doamnele invatatoare" sint frecvent asociate cu mamele, sint persoanele pe care copiii le iubesc si care ii indruma pe micuti, dar domnii invatatori au o pozitie privilegiata. Ei au mereu un "nu stiu ce" care vrajeste. Unii parinti ii aleg pentru ca se gindesc ca sint mai duri. Pentru unii este adevarat, dar majoritatea sint buni si intelegatori, iar copiii ii iubesc foarte mult. Sadoveanu scria in "Domnu' Trandafir" despre pasiunea pe care era evident ca o are dascalul pentru meserie. "Invatatura cealalta, sufleteasca (...) ne-o da (...) nu pentru ca trebuia si pentru ca i se platea, ci pentru ca avea un prisos de bunatate in el si pentru ca in acest suflet era ceva din curatenia unui apostol". Autorul povestirii "Domnu' Trandafir" mai spune ca dascalul ii invata din dragoste si devotament, fara a-i pasa de lume si de "viforul de nemultumiri", ca era devotat meseriei sale, pe care o facea cu pasiune si pricepere, era corect si cinstit. Mai mult, dascalul a reusit sa le stirneasca interesul copiilor pentru invatatura si citit, muzica si pentru adevaratele valori, mai tirziu ei ajungind sa iubeasca aceste lucruri. Urmasii acelui "domnu' Trandafir" se mai gasesc si astazi in scolile brailene.
"Barbatii sint mai intelegatori pentru ca femeile tind spre perfectiune"
Unul dintre cei 16 invatatori care au catedra in oras este chiar inspectorul de specialitate, Ion Marin. Acesta a vrut sa se faca invatator chiar din clasele primare pe care le-a urmat la Tirlele Filiu cu invatatoarea Georgica Anastasiu. "Eram hotarit de mic ce vreau sa fac. Atunci cind a fost sa-mi aleg liceul am fost sigur ca vreau Liceul Pedagogic. Am avut mereu profesori foarte buni, care isi iubeau meseria, care aveau un mare respect pentru cei din jur. Si la liceu am avut profesori deosebiti: Ion Anghene, Cornel Filip Basarab, Anton Samsonic, Nicu Goga, sau Mihai Cicerone". Liceul l-a terminat ca sef de promotie, insa catedra a luat in satul Florica, undeva la "marginea lumii". A inceput cu o clasa de invatamint simultan. "M-am impacat foarte bine cu elevii, eram ca un frate mai mare pentru ei. Eu aveam 19 ani, iar ei 10 ani. M-am descurcat la primul contact cu ei, impactul nu a fost foarte mare. Pe vremea aceea mentalitatile oamenilor erau altele, aveau incredere in invatator, discutau cu el aproape orice problema. Si acum invatatorul se bucura de respect, dar nu mai este ca atunci", a povestit inspectorul Ion Marin. Dupa noua ani la Florica a ajuns la Dudescu, prin restringere de catedra, unde a stat pina in '90. Atunci i s-a propus sa ocupe functia de inspector. "M-am bucurat cind mi-am dat seama ca ma respecta colegii, ca am autoritate in fata lor. Initial am vrut sa refuz postul pentru ca mi-era teama ca nu o sa ma ridic la nivelul asteptarilor colegilor mei. Eu aveam experienta numai in mediul rural. Trecerea de la catedra la activitatea de indrumare si control nu a fost usoara. Acum trebuie sa ma pregatesc permanent, sa stiu ce spun, sa stiu toate noutatile. Faptul ca m-au acceptat colegii m-a ajutat foarte mult. Eu intotdeauna cind ma duc intr-o scoala ma duc ca un coleg. Numai atunci cind e absoluta nevoie apare si inspectorul. Un invatator trebuie sa cunoasca foarte bine psihologia copilului, sa-l atraga de partea lui, sa-l incurajeze, sa-i stimuleze initiativele. Favorizarea este o alta capcana. Am preferat mereu sa dau acelasi premiu, aceeasi nota, unor copii care au raspuns aproape la fel. Nu poti sa faci diferentieri cu atit de mare precizie si atunci intervine subiectivitatea. Trebuie evitat pe cit posibil ierarhizarile, pentru ca acestea duc la lupta parintilor, bunicilor, si toata tensiunea cade pe copil. Acum invatatorul are posibilitatea ca oferind diplome pentru fiecare disciplina sa evidentieze toti copiii si sa nu mai existe discutii. Cred ca, in general, barbatii sint mai intelegatori pentru ca femeile tind spre perfectiune. Barbatii stiu sa se opreasca, sa vada ca au in fata un copil, iarta mai usor. Sint mindru ca sint invatator pentru ca pe umerii invatatorilor si invatatoarelor apasa tot invatamintul", a mai spus inspectorul Ion Marin.
"Satisfactia mea cea mai mare sint fostii mei elevi care acum sint oameni la locul lor, au facultati terminate"
Unul dintre cei mai apreciati invatatori din Braila este si Marian Satnoianu de la Scoala "Al. I. Cuza". A pornit pe acest drum pentru ca ii plac foarte mult copiii. A urmat Liceul Pedagogic si a luat prima repartitie tot in mediul rural. Dupa citiva ani la Urleasca a lucrat si la Tichilesti. Din 1988 lucreaza la Scoala "Cuza". A absolvit si Colegiul de Institutori, iar acum este student la Facultatea de Psihologie din Galati.
"Sint spiritual si incerc mereu sa-i atrag pe cei mici catre diferite activitati. Copiii de la clasele mele sint deschisi pentru ca asa i-am format. Apoi, eu intotdeauna am tinut sa ma impac foarte bine cu parintii pentru ca orice divergenta se rasfringe asupra copiilor. Atuurile mele sint intelegerea si toleranta. Nu am fost niciodata gomos, consider ca sintem toti oameni si trebuie sa ne intelegem. Sint apropiat de copii, merg cu ei in tabere si unii vor sa mearga cu mine si dupa ce nu le mai sint invatator. Si la clasa incerc sa fiu impartial, sa nu ma intereseze ce sint parintii, vreau sa lucrez cu toti copiii la fel, sa nu se simta nimeni dezavantajat. Atunci cind un elev se crede nedreptatit ii explic ce s-a intimplat ca sa inteleaga. Este o meserie in care nu poti sa fii dur. Nu le-am dat niciodata teme nesfirsite sau sa-i pun, ca pedeapsa, sa scrie de nu stiu cite ori o regula pe care nu au invatat-o. Satisfactia mea cea mai mare sint fostii mei elevi care acum sint oameni la locul lor, au facultati terminate", a spus institutorul Marian Satnoianu.
Un invatator aflat aproape de finalul carierei, care are satisfactia sa fi indrumat sute de elevi, este Constantin Tarcea de la Scoala "C. S. Aldea". Si aici, motivul alegerii meseriei a fost dragostea de copii."Parintii m-au inteles, m-au sprijinit sa urmez Liceul Pedagogic de la Galati. Am fost repartizat in judetul Braila, la Gemenele. Apoi am dat concurs pentru intrare in oras. Am intrat la Scoala "Nedelcu Chercea", si intr-un an cind mi s-a dat posibilitatea sa fac transfer in apropierea casei am venit aici. Se implinesc 18 ani. Elevii mei, mai ales in clasa I, sint foarte speriati, dar asta nu dureaza decit o saptamina, pina cind imi cunosc caracterul, pina cind vad temperamentul meu si dupa aceea isi revin, ajung sa ma indrageasca si sa ne intelegem foarte bine", a spus invatatorul Tarcea. Pentru el, cele mai mari realizari sint rezultatele copiilor la olimpiade si rezultatele bune pe care le obtin acestia la teze cind ajung in gimnaziu. "Cu blindetea si intelegerea cred ca i-am cucerit pe copii. Ii pasuiesc atunci cind gresesc, astfel incit sa nu aiba de suferit mai tirziu. Cred ca unul dintre secretele mele este intelegerea fata de ei. Multi evita sa-si dea copiii la un invatator, crezind ca el este mai dur si neintelegator, insa aceasta impresie dispare destul de repede atunci cind copiii sint elevii mei. Pentru ei consider ca a meritat efortul de adaptare la noile cerinte ale sistemului. Am urmat multe cursuri, am fost nevoit sa lupt cu mine pentru a intelege metodele moderne cu care nu eram de acord. La inceput nu au avut eficienta, nu eram de acord cu ele, dar am inteles ca acesta este mersul societatii si acum sint multumit", a spus invatatorul Tarcea.
O clasa cu simultane de la I la a IV-a si un invatator in primul an de catedra
In satele si comunele brailene sint multi invatatori. Majoritatea au facut liceul in urma cu multi ani, cind la liceele pedagogice nu aveau acces decit copiii din mediul rural, in ideea ca acestia se vor intoarce in satul de bastina si vor ramine acolo invatatori a spus inspectorul Ion Marin. Cu toate acestea, intre invatatorii care au ceva vechime la catedra exista si un tinar care a absolvit Liceul Pedagogic din Braila in 2006. Are catedra intr-un sat uitat de lume, in Mihail Kogalniceanu din comuna Rimnicelu. Satul este rupt de lume. Majoritatea caselor sint din chirpici, au garduri din nuiele, iar pe ulite domneste o liniste ciudata. Scoala este intr-un capat al satului si, surprinzator, este mare. O cladire in care invatau cindva aproape 100 de copii. Sint cinci clase mari, dar acum ocupate sint numai doua. Intr-una functioneaza gradinita cu 12 copii, iar in cealalta clasa primara, in care invata 14: trei la clasa I, sase la clasa a II-a, trei la clasa a III-a si doi la clasa a IV-a. La scoala nu lipsea nici un elev insa la gradinita erau aproape jumatate din cei inscrisi. Educatoarea Carmen Raducanu a spus ca multi parinti cind se duc la cimp isi iau copiii cu ei pentru ca nu au cu cine sa-i lase acasa. Clasa in care invatau cei 14 elevi era frumoasa, curata, cu table noi, planse pe pereti. Invatatorul Mihai Serbanescu ne povesteste ca prima data cind a venit la catedra i-a fost foarte greu. "La liceu am predat in clase cu un singur nivel. Aici, cind am avut simultan patru niveluri, de la I la a IV-a, mi-a fost foarte greu pina m-am acomodat. Probleme cu copiii nu am avut, poate si pentru ca sint mai tinar. Mi-a fost greu si pentru ca nu prea aveam materiale didactice. Abia am primit citeva planse. Unii copii invata, dar cu altii e mai greu. Am copii putini si nici nu sint sanse sa creasca numarul lor. In sat aproape ca nu au mai ramas deloc familii tinere. Este posibil ca la finalul clasei a IV-a nici sa nu mearga toti mai departe pentru ca parintii nu au posibilitati sa-i trimita. Unii duc copiii la cimp, la oi. Anul acesta un copil de clasa a IV-a a renuntat la scoala si s-a dus la oi. Tatal sau nici nu a asteptat sa se termine anul scolar. Dupa vacanta de Pasti l-a luat de la scoala. Am incercat sa-i conving sa-l lase la scoala, dar au spus ca n-au ce cistiga din scoala, nu au bani sa-l tina, mai bine se duc la oi si cistiga un ban ca sa traiasca si ei acolo, cit de cit. Aici sint multe probleme. Nu exista nici posibilitati de a ajunge la oras, nu au un loc de munca. Aici nu ai alta posibilitate de a trai decit cimpul, si din cimp e foarte greu", ne povesteste trist si dezamagit tinarul invatator Mihai Serbanescu.
Nici el nu si-a ales meseria aceasta intimplator. La gimnaziu a avut o profesoara de geografie care l-a facut sa indrageasca aceasta meserie. A reprezentat un model pentru el. Acum locuieste cu parintii, in Racovita, la cinci kilometri distanta de scoala si face naveta cu motoreta. La toamna vrea sa dea la facultate, la Galati, sa continue cumva ceea ce a facut in liceu. Pina cind va termina facultatea va lucra cu elevii din Mihail Kogalniceanu. Dupa aceea nu stie ce va face. Ii pare rau de unii copii, ca sint buni si ar fi meritat mai multe sanse. "Diferenta intre realitate si ce am invatat la scoala nu este chiar foarte mare. Am si copii buni aici, insa ei sint dezavantajati pentru ca au o stare materiala mai proasta, nu au acces la tot atitea informatii ca si cei de la oras, iar parintii nu prea se ocupa de ei", ne-a mai spus Mihai Serbanescu.
In satele brailene uitate de lume mai sint oameni asemeni lui Mihai Serbanescu, adevarate raze de sperante pentru pustii al caror viitor este reprezentat doar de munca dura la cimp sau la stina. Daruirea invatatorilor pentru aceasta meserie, insa, poate salva destinele unor copii.
La inceputul secolului XX, cind invatamintul a inceput sa devina un lucru obisnuit pentru cei cu dare de mina, majoritatea cadrelor didactice erau barbati. Pe vremea aceea femeile nu lucrau decit daca erau obligate de situatia lor materiala. Acele vremuri erau amintite in povestirea "Domnu' Trandafir" a lui Sadoveanu. Cind invatamintul a devenit obligatoriu si in Romania, toate scolile aveau invatatori, nu invatatoare din acelasi motiv. Incet, incet, insa, femeile si-au cistigat dreptul sa munceasca si astfel, multe dintre ele au ales sa devina invatatoare. Acum, majoritatea ocupa aceste posturi, barbatii alegindu-si meserii in care se cistiga mai bine. Au mai ramas putini, doar cei pasionati de meserie.
La nivelul judetului Braila din 900 de cadre didactice titulare in invatamintul primar aproape 100 sint invatatori. "Doamnele invatatoare" sint frecvent asociate cu mamele, sint persoanele pe care copiii le iubesc si care ii indruma pe micuti, dar domnii invatatori au o pozitie privilegiata. Ei au mereu un "nu stiu ce" care vrajeste. Unii parinti ii aleg pentru ca se gindesc ca sint mai duri. Pentru unii este adevarat, dar majoritatea sint buni si intelegatori, iar copiii ii iubesc foarte mult. Sadoveanu scria in "Domnu' Trandafir" despre pasiunea pe care era evident ca o are dascalul pentru meserie. "Invatatura cealalta, sufleteasca (...) ne-o da (...) nu pentru ca trebuia si pentru ca i se platea, ci pentru ca avea un prisos de bunatate in el si pentru ca in acest suflet era ceva din curatenia unui apostol". Autorul povestirii "Domnu' Trandafir" mai spune ca dascalul ii invata din dragoste si devotament, fara a-i pasa de lume si de "viforul de nemultumiri", ca era devotat meseriei sale, pe care o facea cu pasiune si pricepere, era corect si cinstit. Mai mult, dascalul a reusit sa le stirneasca interesul copiilor pentru invatatura si citit, muzica si pentru adevaratele valori, mai tirziu ei ajungind sa iubeasca aceste lucruri. Urmasii acelui "domnu' Trandafir" se mai gasesc si astazi in scolile brailene.
"Barbatii sint mai intelegatori pentru ca femeile tind spre perfectiune"
Unul dintre cei 16 invatatori care au catedra in oras este chiar inspectorul de specialitate, Ion Marin. Acesta a vrut sa se faca invatator chiar din clasele primare pe care le-a urmat la Tirlele Filiu cu invatatoarea Georgica Anastasiu. "Eram hotarit de mic ce vreau sa fac. Atunci cind a fost sa-mi aleg liceul am fost sigur ca vreau Liceul Pedagogic. Am avut mereu profesori foarte buni, care isi iubeau meseria, care aveau un mare respect pentru cei din jur. Si la liceu am avut profesori deosebiti: Ion Anghene, Cornel Filip Basarab, Anton Samsonic, Nicu Goga, sau Mihai Cicerone". Liceul l-a terminat ca sef de promotie, insa catedra a luat in satul Florica, undeva la "marginea lumii". A inceput cu o clasa de invatamint simultan. "M-am impacat foarte bine cu elevii, eram ca un frate mai mare pentru ei. Eu aveam 19 ani, iar ei 10 ani. M-am descurcat la primul contact cu ei, impactul nu a fost foarte mare. Pe vremea aceea mentalitatile oamenilor erau altele, aveau incredere in invatator, discutau cu el aproape orice problema. Si acum invatatorul se bucura de respect, dar nu mai este ca atunci", a povestit inspectorul Ion Marin. Dupa noua ani la Florica a ajuns la Dudescu, prin restringere de catedra, unde a stat pina in '90. Atunci i s-a propus sa ocupe functia de inspector. "M-am bucurat cind mi-am dat seama ca ma respecta colegii, ca am autoritate in fata lor. Initial am vrut sa refuz postul pentru ca mi-era teama ca nu o sa ma ridic la nivelul asteptarilor colegilor mei. Eu aveam experienta numai in mediul rural. Trecerea de la catedra la activitatea de indrumare si control nu a fost usoara. Acum trebuie sa ma pregatesc permanent, sa stiu ce spun, sa stiu toate noutatile. Faptul ca m-au acceptat colegii m-a ajutat foarte mult. Eu intotdeauna cind ma duc intr-o scoala ma duc ca un coleg. Numai atunci cind e absoluta nevoie apare si inspectorul. Un invatator trebuie sa cunoasca foarte bine psihologia copilului, sa-l atraga de partea lui, sa-l incurajeze, sa-i stimuleze initiativele. Favorizarea este o alta capcana. Am preferat mereu sa dau acelasi premiu, aceeasi nota, unor copii care au raspuns aproape la fel. Nu poti sa faci diferentieri cu atit de mare precizie si atunci intervine subiectivitatea. Trebuie evitat pe cit posibil ierarhizarile, pentru ca acestea duc la lupta parintilor, bunicilor, si toata tensiunea cade pe copil. Acum invatatorul are posibilitatea ca oferind diplome pentru fiecare disciplina sa evidentieze toti copiii si sa nu mai existe discutii. Cred ca, in general, barbatii sint mai intelegatori pentru ca femeile tind spre perfectiune. Barbatii stiu sa se opreasca, sa vada ca au in fata un copil, iarta mai usor. Sint mindru ca sint invatator pentru ca pe umerii invatatorilor si invatatoarelor apasa tot invatamintul", a mai spus inspectorul Ion Marin.
"Satisfactia mea cea mai mare sint fostii mei elevi care acum sint oameni la locul lor, au facultati terminate"
Unul dintre cei mai apreciati invatatori din Braila este si Marian Satnoianu de la Scoala "Al. I. Cuza". A pornit pe acest drum pentru ca ii plac foarte mult copiii. A urmat Liceul Pedagogic si a luat prima repartitie tot in mediul rural. Dupa citiva ani la Urleasca a lucrat si la Tichilesti. Din 1988 lucreaza la Scoala "Cuza". A absolvit si Colegiul de Institutori, iar acum este student la Facultatea de Psihologie din Galati.
"Sint spiritual si incerc mereu sa-i atrag pe cei mici catre diferite activitati. Copiii de la clasele mele sint deschisi pentru ca asa i-am format. Apoi, eu intotdeauna am tinut sa ma impac foarte bine cu parintii pentru ca orice divergenta se rasfringe asupra copiilor. Atuurile mele sint intelegerea si toleranta. Nu am fost niciodata gomos, consider ca sintem toti oameni si trebuie sa ne intelegem. Sint apropiat de copii, merg cu ei in tabere si unii vor sa mearga cu mine si dupa ce nu le mai sint invatator. Si la clasa incerc sa fiu impartial, sa nu ma intereseze ce sint parintii, vreau sa lucrez cu toti copiii la fel, sa nu se simta nimeni dezavantajat. Atunci cind un elev se crede nedreptatit ii explic ce s-a intimplat ca sa inteleaga. Este o meserie in care nu poti sa fii dur. Nu le-am dat niciodata teme nesfirsite sau sa-i pun, ca pedeapsa, sa scrie de nu stiu cite ori o regula pe care nu au invatat-o. Satisfactia mea cea mai mare sint fostii mei elevi care acum sint oameni la locul lor, au facultati terminate", a spus institutorul Marian Satnoianu.
Un invatator aflat aproape de finalul carierei, care are satisfactia sa fi indrumat sute de elevi, este Constantin Tarcea de la Scoala "C. S. Aldea". Si aici, motivul alegerii meseriei a fost dragostea de copii."Parintii m-au inteles, m-au sprijinit sa urmez Liceul Pedagogic de la Galati. Am fost repartizat in judetul Braila, la Gemenele. Apoi am dat concurs pentru intrare in oras. Am intrat la Scoala "Nedelcu Chercea", si intr-un an cind mi s-a dat posibilitatea sa fac transfer in apropierea casei am venit aici. Se implinesc 18 ani. Elevii mei, mai ales in clasa I, sint foarte speriati, dar asta nu dureaza decit o saptamina, pina cind imi cunosc caracterul, pina cind vad temperamentul meu si dupa aceea isi revin, ajung sa ma indrageasca si sa ne intelegem foarte bine", a spus invatatorul Tarcea. Pentru el, cele mai mari realizari sint rezultatele copiilor la olimpiade si rezultatele bune pe care le obtin acestia la teze cind ajung in gimnaziu. "Cu blindetea si intelegerea cred ca i-am cucerit pe copii. Ii pasuiesc atunci cind gresesc, astfel incit sa nu aiba de suferit mai tirziu. Cred ca unul dintre secretele mele este intelegerea fata de ei. Multi evita sa-si dea copiii la un invatator, crezind ca el este mai dur si neintelegator, insa aceasta impresie dispare destul de repede atunci cind copiii sint elevii mei. Pentru ei consider ca a meritat efortul de adaptare la noile cerinte ale sistemului. Am urmat multe cursuri, am fost nevoit sa lupt cu mine pentru a intelege metodele moderne cu care nu eram de acord. La inceput nu au avut eficienta, nu eram de acord cu ele, dar am inteles ca acesta este mersul societatii si acum sint multumit", a spus invatatorul Tarcea.
O clasa cu simultane de la I la a IV-a si un invatator in primul an de catedra
In satele si comunele brailene sint multi invatatori. Majoritatea au facut liceul in urma cu multi ani, cind la liceele pedagogice nu aveau acces decit copiii din mediul rural, in ideea ca acestia se vor intoarce in satul de bastina si vor ramine acolo invatatori a spus inspectorul Ion Marin. Cu toate acestea, intre invatatorii care au ceva vechime la catedra exista si un tinar care a absolvit Liceul Pedagogic din Braila in 2006. Are catedra intr-un sat uitat de lume, in Mihail Kogalniceanu din comuna Rimnicelu. Satul este rupt de lume. Majoritatea caselor sint din chirpici, au garduri din nuiele, iar pe ulite domneste o liniste ciudata. Scoala este intr-un capat al satului si, surprinzator, este mare. O cladire in care invatau cindva aproape 100 de copii. Sint cinci clase mari, dar acum ocupate sint numai doua. Intr-una functioneaza gradinita cu 12 copii, iar in cealalta clasa primara, in care invata 14: trei la clasa I, sase la clasa a II-a, trei la clasa a III-a si doi la clasa a IV-a. La scoala nu lipsea nici un elev insa la gradinita erau aproape jumatate din cei inscrisi. Educatoarea Carmen Raducanu a spus ca multi parinti cind se duc la cimp isi iau copiii cu ei pentru ca nu au cu cine sa-i lase acasa. Clasa in care invatau cei 14 elevi era frumoasa, curata, cu table noi, planse pe pereti. Invatatorul Mihai Serbanescu ne povesteste ca prima data cind a venit la catedra i-a fost foarte greu. "La liceu am predat in clase cu un singur nivel. Aici, cind am avut simultan patru niveluri, de la I la a IV-a, mi-a fost foarte greu pina m-am acomodat. Probleme cu copiii nu am avut, poate si pentru ca sint mai tinar. Mi-a fost greu si pentru ca nu prea aveam materiale didactice. Abia am primit citeva planse. Unii copii invata, dar cu altii e mai greu. Am copii putini si nici nu sint sanse sa creasca numarul lor. In sat aproape ca nu au mai ramas deloc familii tinere. Este posibil ca la finalul clasei a IV-a nici sa nu mearga toti mai departe pentru ca parintii nu au posibilitati sa-i trimita. Unii duc copiii la cimp, la oi. Anul acesta un copil de clasa a IV-a a renuntat la scoala si s-a dus la oi. Tatal sau nici nu a asteptat sa se termine anul scolar. Dupa vacanta de Pasti l-a luat de la scoala. Am incercat sa-i conving sa-l lase la scoala, dar au spus ca n-au ce cistiga din scoala, nu au bani sa-l tina, mai bine se duc la oi si cistiga un ban ca sa traiasca si ei acolo, cit de cit. Aici sint multe probleme. Nu exista nici posibilitati de a ajunge la oras, nu au un loc de munca. Aici nu ai alta posibilitate de a trai decit cimpul, si din cimp e foarte greu", ne povesteste trist si dezamagit tinarul invatator Mihai Serbanescu.
Nici el nu si-a ales meseria aceasta intimplator. La gimnaziu a avut o profesoara de geografie care l-a facut sa indrageasca aceasta meserie. A reprezentat un model pentru el. Acum locuieste cu parintii, in Racovita, la cinci kilometri distanta de scoala si face naveta cu motoreta. La toamna vrea sa dea la facultate, la Galati, sa continue cumva ceea ce a facut in liceu. Pina cind va termina facultatea va lucra cu elevii din Mihail Kogalniceanu. Dupa aceea nu stie ce va face. Ii pare rau de unii copii, ca sint buni si ar fi meritat mai multe sanse. "Diferenta intre realitate si ce am invatat la scoala nu este chiar foarte mare. Am si copii buni aici, insa ei sint dezavantajati pentru ca au o stare materiala mai proasta, nu au acces la tot atitea informatii ca si cei de la oras, iar parintii nu prea se ocupa de ei", ne-a mai spus Mihai Serbanescu.
In satele brailene uitate de lume mai sint oameni asemeni lui Mihai Serbanescu, adevarate raze de sperante pentru pustii al caror viitor este reprezentat doar de munca dura la cimp sau la stina. Daruirea invatatorilor pentru aceasta meserie, insa, poate salva destinele unor copii.
