Urmărit pentru trafic de persoane, extrădat din Franţa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Urmărit pentru trafic de persoane, extrădat din Franţa

Marian C. (32 de ani) din comuna Zăvoaia, era urmărit la nivel naţional şi internaţional deoarece împotriva lui Tribunalul Brăila a emis în lipsă un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. El a fost prins de autorităţile franceze şi apoi extrădat, în prezent fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Tot acolo se află şi Marian D. (37 de ani) din oraşul Ianca, care a fost depistat şi reţinut în Bucureşti, de poliţişti de la acelaşi compartiment. Brăileanul era urmărit la nivel naţional deoarece se sustrăgea punerii în aplicare a unui mandatul de executare a pedepsei de un an închisoare, emis de Judecătoria Râmnicu-Sărat la data de 20 mai, pentru abandon de familie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro