Urmărire ca-n filme, în zona centrală a oraşului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Şofer fără permis, fugărit de mai multe autospeciale ale poliţiei

Urmărire ca-n filme, în zona centrală a oraşului

• Constantin Ştergărel a fost trimis în judecată, pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis • în februarie anul trecut, inculpatul a refuzat să se conformeze semnalelor regulamentare de oprire şi a fugit de poliţie, pentru că nu avea permis • în plus, consumase un pahar de vin

 

Brăilean depistat fără permis de conducere, după ce a fost urmărit de mai multe autospeciale ale poliţiei.

Procurorul Marius Iacob, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, l-a trimis în judecată pe Constantin Ştergărel, în vârstă de 34 de ani, anchetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis.

Potrivit dosarului penal, în dimineaţa zilei de 19 februarie 2016, ora 7:00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier - Poliţia Municipiului Brăila, angrenaţi în controlul şi supravegherea traficului rutier în zona A a oraşului, au pornit semnalele acustice şi luminoase pentru oprirea unui autoturism Renault Megane, care se deplasa pe strada 1 Decembrie 1918. În loc să se conformeze semnalelor regulamentare de oprire, şoferul a accelerat, virând sânga, pe strada Roşiorilor, după care dreapta, pe G-ral Eremia Grigorescu. Imediat, fugarul a virat stânga şi a ajuns pe B-dul Cuza, apoi dreapta, ajungând pe B-dul Sulinei şi, în final, iarăşi stânga, pe strada Cetăţii, unde a fost oprit de mai multe maşini de poliţie. Urmărirea suspectului a fost înregistrată de aparatul radar aflat în dotarea unei autospeciale.

Luat la întrebări de poliţişti, suspectul le-a înmânat acestora doar certificatul de înmatriculare şi asigurarea obligatorie, motivând că actul de identitate şi permisul auto nu le are asupra sa. În momentul în care s-au efectuat verificări, s-a constatat că Ştergărel Constantin nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Inculpatul a fost testat cu aparatul alcotest, rezultând că avea 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, prea puţin ca să fie acuzat de conducere sub influenţa alcoolului. 

Ştergărel le-a spus poliţiştilor că, deşi nu deţine permis de conducere, a urmat o şcoală de şoferi, fără a susţine şi examen pentru obţinerea carnetului. În noaptea precedentă, a mai precizat inculpatul, s-a aflat la un eveniment, la restaurantul GBC, unde a consumat un pahar de vin. Dimineaţa, a fost sunat de către mama sa, care i-a spus că se simte rău. În aceste împrejurări, a mai declarat Constantin Ştergărel, şi-a sunat un prieten, ca să-l roage să conducă maşina, dar, pentru că acesta nu a răspuns, a urcat la volan şi a condus autoturismul pe 1 Decembrie 1918. Inculpatul a mai precizat că, în momentul în care a văzut echipajul de poliţie, “s-a speriat, pentru că ştia că nu are permis şi consumase şi un pahar de vin” şi, în consecinţă, a preferat să fugă, în loc să oprească autoturismul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro