• o femeie de 62 de ani, care se deplasa pe Bulverdul Al. I. Cuza, s-a trezit atacată de un tânăr, care i-a smuls poşeta şi a luat-o la fugă • strigătele femeii i-au făcut pe doi brăileni să intervină, ei plecând în căutarea tâlharului şi reuşind să îl imobilizeze
Pe străzile din Brăila, după lăsarea serii, femeile nu sunt în siguranţă. Realitate confirmată de încă un incident neplăcut, petrecut marţi, pe Bulevardul Cuza.
Prin această experienţă traumatizantă a trecut o brăileancă de 62 de ani, atacată din senin şi tâlhărită de un individ, deşi era doar ora 17.30. Din fericire, atacatorul a ajuns imediat la arest, dar asta numai datorită spiritului civic de care au dat dovadă doi trecători. Un noroc pe care, însă, nu te poţi bizui prea des la Brăila.
Potrivit poliţiştilor, la data de 22 noiembrie, ora 17.30, femeia a sesizat, prin apel 112, faptul că, în timp ce se deplasa pe stradă, o persoană necunoscută de sex masculin i-a smuls din mână poşeta, în care se aflau suma de 101 lei, cartea de identitate şi alte obiecte personale. În urma incidentului care a băgat-o în sperieţi, victima a început să strige după ajutor, iar doi bărbaţi au pornit în urmărirea autorului, folosind autoturismul proprietate personală. La scurt timp, cei doi au reuşit să-l prindă şi să-l imobilizeze pe tâlhar, după care l-au predat poliţiştilor, împreună cu poşeta găsită asupra sa.
Poliţiştii au stabilit că este vorba despre un tânăr în vârstă de 18 ani, din satul Baldovineşti, comuna Vădeni. La efectuarea controlului corporal, asupra acestuia s-a găsit şi suma de 101 lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind înapoiate persoanei reclamante. Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.
Tânărul acuzat a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, apoi dus în faţa instanţei. În cursul zilei de miercuri, Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 zile. Este vorba despre Florin Negruţ, după cum se arată pe site-ul instanţei, acesta formulând deja constestaţie împotriva măsurii de arest. Oricum, el a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.