Urmăriţi la nivel naţional, cazaţi la închisoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Urmăriţi la nivel naţional, cazaţi la închisoare

În ziua de 26 aprilie, lucrători din cadrul Biroului Poliţiei Transporturi Brăila i-au depistat pe Ionel C., de 47 de ani, din satul Lacu-Sărat şi Leonard B., de 33 de ani, din Brăila, care erau daţi în urmărire la nivel naţional. Persoanele în cauză au fost preluate de poliţiştii de la Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale, care le-au încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro