• primul fugar are de executat 6 luni, iar al doilea, 3 ani de închisoare pentru furt
În ziua de vineri, 9 iunie, între orele 9:00 şi 15:00, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale (IPJ Brăila) au organizat şi desfăşurat o acţiune, pe raza municipiului, „pentru depistarea şi încarcerarea persoanelor care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate”.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în timpul acţiunilor, poliţiştii i-au prins pe doi indivizi condamnaţi pentru furt, care ar fi trebuit să fie deja în spatele gratiilor.
Este vorba de un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în oraşul Făurei, şi un altul, de 29 de ani, din municipiu, pe numele cărora Judecătoria Brăila a emis, la datele de 29 mai şi 6 iunie 2017 mandate de executare a pedepselor cu închisoarea de 6 luni, respectiv 3 ani, pentru comiterea infracţiunii de furt.
Cei doi condamnaţi au fost încarceraţi deja în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.