* în prezent se lucrează intens pentru ”schimbarea la față” a secției * după cum ne-a declarat președintele CJ, Francisk Chiriac, lucrările interioare sunt gata în proporție de 50-60%, iar în paralel se desfășoară o licitație pentru achiziționarea de aparatură medicală performantă * reabilitarea subsolului spitalului, un alt proiect aflat în derulare, este aproape de final
Lucrările de modernizare, recompartimentare și reabilitare a Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Județean (SCJU) de Urgență Brăila avansează, după cum ne-a declarat președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac.
”În mare parte, suntem avansați. Stadiul lucrărilor propriu-zise pentru reabilitarea secției este de peste 50-60%. Pe lângă asta, în cadrul proiectului au fost încă două loturi, unul pentru mobilier și unul pentru echipamente medicale. Mobilierul s-a achiziționat deja, va fi livrat în momentul în care totul este gata”, ne-a declarat acesta.
„Schimbarea la fața” a secției UPU din cadrul Spitalului Județean a început în vara anului trecut (iulie 2022) și vizează atât modernizarea infrastructurii, cât și achiziționarea de echipamente medicale.
Redactorii „Obiectiv” au făcut ieri, 25 aprilie, o vizită pe șantier, iar angajații firmei constructoare, SC Termohidro SRL, munceau de zor.
„ Am executat partea de instalații în proporție de 80%. La partea de arhitectură am întâmpinat niște probleme datorită structurii spitalului: în momentul în care am dat jos tencuiala am descoperit niște neconcordanțe pe care nu le puteam lăsa așa. Și am solicitat niște dispoziții de șantier, care între timp s-au dat, dar ne-a întârziat, într-adevăr, un pic. Dar noi spunem că vom termina totul în termenul prevăzut, spre sfârșitul anului. Acum tencuim pereții, urmează să turnăm și șapa și ajungem și la partea de finisaje, care nu înseamnă foarte mult timp, și montajul echipamentelor, majoritatea fiind deja aduse în șantier. Noi spune că, la final, UPU Brăila va fi o secție modernă, adusă la normativele în vigoare, în care pacienții vor descoperi un spațiu nou, curat, îngrijit”, ne-a declarat Mariana Zainia, administratorul firmei SC Termohidro SRL.
Proiectul privind reabilitarea UPU prevede și recompartimentarea spațiilor. Astfel, va exista o sală de așteptare nouă, o sală de resuscitare, o sală pentru urgențele medii, cu 12 paturi, o cameră de presiune negativă, unde vor fi izolați pacienții cu boli contagioase, o sală de ghipsare, o sală de radiologii, plus alte săli pentru intervenții de urgență.
În paralel cu lucrările de reabilitare și modernizare, Consiliul Județean Brăila derulează o licitație pentru achiziționarea de aparatură medicală performantă, precum și alte dotări pentru buna funcționare a unității. Licitația are o valoare de peste 600.000 lei, bani din care vor fi cumpărate, printre altele, electrocardiograf, defibrilator cu monitor, sistem de perfuzie sub presiune cu încălzire – hipotermie, videolaringoscop, cărucioare transport pacienți și echipamente IT. Pe lângă toate acestea, imobilul va fi eficientizat din punct de vedere energetic.
Proiectul de reabilitare a secției UPU din cadrul Spitalului Județean are o valoare de peste 6,6 milioane lei (cu TVA), bani din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, axa prioritară 8: „Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale”. Proiectul va contribui la creșterea calității actului medical, a nivelului de confort oferit pacienților, la îmbunătățirea timpilor de așteptare, creându-se un flux mai eficient de preluare a pacienților.
Reabilitarea subsolului, pe ultima sută de metri
La ora actuală, un alt proiect aflat în derulare este „Reabilitare subsol tehnic aferent corpurilor C4, C5, C6, C7, Pavilion A”, însă investiția este aproape gata. La acest proiect, început în ianuarie 2022, s-au schimbat peste 3.000 metri de țevi și conducte și s-au modernizat spațiile tehnice și administrative. Până acum, pentru lucrările executate, Consiliul Județean a investit din bugetul propriu peste 4,1 milioane lei (fără TVA).
Următorul mare proiect de investiții la Spitalul Județean este reabilitarea Pavilionului A, corpul principal de pe Șoseaua Buzăului nr. 2. Modernizarea se va face tot pe fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.