UPDATE: Comisia juridică a încuviinţat cererea de reţinere şi arestare preventivă în cazul lui Rizea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

UPDATE: Comisia juridică a încuviinţat cererea de reţinere şi arestare preventivă în cazul lui Rizea

UPDATE: Comisia juridică a încuviinţat cererea de reţinere şi arestare preventivă în cazul lui Rizea

Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputatilor au încuviinţat, astăzi, cererea procurorilor DNA de reţinere şi arestare preventivă în cazul deputatului brăilean Cristian Rizea. Potrivit presei centrale, acesta a venit în sală înainte de începerea şedinţei şi a împărţit fiecărui deputat membru un document de 9 pagini redactat de avocaţii săi prin care şi-a susţinut nevinovăţia. O decizie în privinţa solicitării DNA de a-l aresta pe Rizea se va lua, cel mai probabil, în şedinţa de miercuri a Camerei Deputaţilor.

 

Imunitatea lui Rizea, la mila Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor

Deputatul PSD Brăila Cristian Rizea va primi, astăzi, decizia Comisiei juridice a Camerei în privinţa cererii DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării sale. Potrivit presei centrale, membrii Comisiei se vor întâlni la ora 12:00 şi vor analiza atât dosarul, cât şi cererea procurorilor. Rizea va avea posibilitatea să îşi susţină punctul de vedere înaintea votului. Raportul Comisiei juridice va fi apoi înaintat conducerii Camerei Deputaţilor, care va convoca plenul pentru decizia finală. Reamintim că, social-democratul Cristian Rizea este acuzat de procurorii anticorupţie de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro