UPDATE: Bărbatul a fost identificat. Se numeşte Florin Dulman, avea 47 de ani, din Brăila. Ancheta continuă pe variantele: accident sau sinucidere.
Sâmbătă, un CFR-ist care verifica şinele din zona podului "Apollo" a fost cel care a anunţat prin serviciul unic de urgenţă 112 că pe calea ferată se află cadavrul unui bărbat. Macabra descoperire a fost făcută chiar într-o zonă în care balustrada podului este mai scundă, iar prima supoziţie ar fi că bărbatul s-a aruncat de pe pod. Trupul neînsufleţit era cu faţa în sus. Bărbatul avea cămaşa descheiată. Există ipoteza că bărbatul s-ar fi aruncat cu spatele, o răsucire în aer fiind puţin probabilă. Cazul a fost preluat de Parchet, procurorul criminalist dispunând cercetări pentru toate variantele. "Noi n-am văzut nimic, decât maşina Poliţiei şi a celor de la Morga, cred că s-a aruncat omul de pe pod, cine ştie ce durere o fi avut", ne-a spus un martor al cercetărilor, domiciliat pe Str. Baldovineşti, vizavi de locul descoperirii. Criminaliştii au luat probe şi de la faţa locului, numai că, suspect, nu s-a găsit nicio urmă de sânge, în ciuda faptului că trupul era zdrobit. Leziunile sunt cu precădere interne. "N-avea decât o zgârietură mică la mâna dreapta, în rest nimic, niciun pic de sânge", ne-a povestit un alt locuitor din apropiere. Omul n-avea niciun act la el, dar nici vreun bilet care ar fi putut să explice un gest sinucigaş.
Relaţii la 112
"Ne-au chemat poliţiştii să ne uităm la el, dar omul nu-i de pe aici, nu-l cunoaştem. Nu l-am văzut niciodată, că doar la faţă era vânăt, nu desfigurat aşa tare", ne-a spus un alt localnic.
Cadavrul a fost transportat la morga în vederea stabilirii cauzei decesului. Primul diagnostic, înainte de efectuarea necropsiei: "politraumatism prin cădere de la înălţime, multiple fracturi costale, fractură umăr drept, humerus şi bazin, fracturi oase femurale la ambele membre inferioare". Bărbatul avea între 45 şi 50 de ani, era îmbrăcat cu o cămaşă albă şi un pantalon de blug deschis la culoare, pantofi maro, şosete negre.
"Poliţiştii de la Biroul Transporturi Brăila au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea identităţii victimei şi a împrejurărilor în care bărbatul a ajuns în zona liniei de cale ferată. Cine poate da relaţii despre identitatea bărbatului de 45-50 de ani este rugat să anunţe la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie", ne-a declarat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Până ieri, la închiderea ediţiei, nu se efectuase expertiza medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei morţii. "Mâine (n.r. - astăzi) se efectuează necropsia, se lămuresc lucrurile. Deocamdată, cadavrul a fost depus la morga şi vom stabili toate împrejurările", ne-a declarat dr. Gina Ilie, şef Serviciu Medicină Legală Brăila. Cert este că procurorul nu exclude niciuna dintre variante: crimă sau sinucidere. Până la închiderea ediţiei, bărbatul nu fusese identificat şi nici dat dispărut.
Puterea exemplului negativ
Ieri după-amiază, la 18.20, un bărbat de 37 de ani, din Brăila, a urcat pe balustrada metalica a podului de la Apollo şi a dat alarma ca se aruncă. Un trecător a chemat pompierii, salvarea şi poliţia. Bărbatul reclama probleme conjugale: "Să vină fosta mea nevastă şi mă dau jos, altfel, mă arunc!" Medicii de la ambulanţă şi poliţiştii încercau să negocieze cu el, însă individul n-a cedat. Ba chiar, la un moment dat n-a vrut decât să discute cu presa şi nu cu orice presa, ci cu televiziunile centrale. Dorinţa nu i s-a îndeplinit. "Da, vrea să discute cu presa de la Bucureşti, cu televiziunile!", ne-a spus col. Ştefan Stoian, purtator de cuvânt ISU Dunărea Brăila. În jurul orelor 19.00, individul a coborât de pe balustradă, convins de fosta soţie, adusă de omenii legii la faţa locului. Seara lui s-a încheiat la Spitalul de Psihiatrie.