UPDATE 24.00. Gest extrem: s-a aruncat de la etajul 10, de ziua lui (Galerie foto) | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

UPDATE 24.00. Gest extrem: s-a aruncat de la etajul 10, de ziua lui (Galerie foto)

UPDATE 24.00: Polițiștii fac anchetă în Blocul A1, audiază martorii: pe vecinii dar și pe rudele bărbatului.

UPDATE 23.35: Toată suflarea din blocul A1 de pe Vizirului, de la Gospodina, a ieșit să vadă ce s-a întâmplat. Marius Ioan, 36 de ani, se afla în casă cu fratele său mai mare, Adrian, în momentul în care a recurs la gestul extrem. ”S-a închis în cameră, s-a aruncat de la balcon”, atât a reușit să ne spună fratele său, Adrian, ultimul care l-a și văzut în viață. 

Era ziua lui, în vremurile bune, de Sfânta Maria, obișnuia să petreacă. De astă dată, povestesc vecinii, ieșise la chioșc, își luase o bere și le-a aruncat în treacăt: ”Tot îmi fac felul într-o zi”. Ziua fatidică a fost chiar azi. ”A băut berea, a fumat o țigară, apoi a urcat cu picioarele pe balustrada balconului și-a făcut vânt și a sărit. Eram la televizor și am auzit bufnitură. Am crezut că-i băiatul meu la mașină, am ieșit și-am văzut trupul lui jos, între mașini. N-a lovit decât cu mâinile în cădere farurile a două mașini parcate în fața scării”, ne-a povestit unul dintre vecini.

Sora și mama victimei se aflau în fața blocului. Niște copii care se jucau în parcare au alertat tot blocul. Întâi a venit salvarea, apoi poliția și, în cele din urmă Medicina Legală. Meicii de pe ambulanță chiar au încercat să-l resusciteze, dar avea leziuni incompatibile cu viața.

 

ERA SUPĂRAT

 

”Era supărat, intrase în depresie de câteva zile. Zicea, da, zicea că nu se descurcă cu banii, că s-a săturat de viață”, povestește mama bărbatului. Marius locuia cu mama sa, văduvă de 12 ani, sora și fratele mai mari, la etajul 10 al blocului A1. N-a fost niciodată căsătorit și nici n-avea prea mulți prieteni. ”Vorbea rareori cu cineva, era retras, cuminte și cel mai muncitor. Numai el muncea din casă”, ne-a spus un alt vecin.

Marius era tâmplar, meseriaș în design mobilier la Pistruiatu. Oamenii spun că era maestru în ceea ce făcea.

Ancheta Poliției a scos la iveală faptul că Marius s-a aruncat de la etaj, și-a făcut vânt, s-a răsucit o dată în aer și a căzut pe spate, lovind ușor mașinile în cădere.  

Trupul neînsuflețit a fost ridicat de angajații Medicinei Legale. Îndurerată, mama lui Marius a alergat după mașină în încercarea de a-și mai vedea odată fiul: ”Mariuss, mamăăăă, de ce mi-ai făcut, mamăăă, asta!”

UPDATE 22.20: Chiar în acest moment, mașina Serviciului Județean de Medicină Legală Brăila a ajuns in zona pentru a ridica trupul neinsufletit.

La 36 de ani, un tânăr a ales să-şi încheie brusc socotelile cu viaţa. Chiar în ziua în care ar fi trebuit să-şi serbeze ziua numelui, Marius Ioan s-a aruncat de la ultimul etaj al unui bloc cu 10 nivele din zona Gospodina. Medicii chemaţi la faţa locului nu au mai avut ce face decât să constate decesul. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili condiţiile în care a murit tânărul. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro