UPDATE 13.20. Imediat după ce acest caz a devenit public, autorităţile s-au sesizat şi au anunţat că tânârul va ajunge acasă. Potrivit familiei, Alin va fi adus cu o cursă din Maroc cu escală la Paris, în cursul zilei de vineri.
La orele 14.00, avionul va ateriza la Otopeni. Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus la capela Catedralei.
La 26 de ani, Alin Miuţescu a cucerit lumea cu faptele sale, iar acum lumea pare să-i refuze întoarcerea acasă. Brăileanul, absolvent al unei facultăţi de drept din Bucureşti, plecase în Norvegia să se specializeze în Drepturile Omului, iar la începutul lunii aprilie, pe când lucra într-un proiect umaitar cu One World Institute, în Maroc, şi-a găsit sfârşitul într-un accident. O furtună de nisip a dus la răsturnarea autobuzului în care se afla, la 1.300 de kilometri în deşert.
Alin Mihai Miuţescu s-a stins la spital, un spital de campanie, urmare a rănilor grave suferite. Durerea i-a cotropit familia din Brăila, iar faptul că trupul neînsufleţit al acestuia n-a fost adus acasă nici după 22 de zile, nu face decât să adâncească suferinţa.
Laurenţiu Miuţescu, tatăl lui Alin, care este şi nevăzător, a ţinut să facă un apel către autorităţile din România pentru repatrierea băiatului.
"Copilaşul acesta nu s-a dus acolo la furat sau să cloneze carduri. Iată, sunt 21 de zile de când e decedat şi ni s-a spus, de fapt universităţii respective, că este o anchetă în curs. Şi eu şi mama sa nu ne dorim decât să ne vedem copilul acasă, să facem cele de cuviinţă", ne-a mărturisit tatăl tânărului.
Suferinţa care-i uneşte
Părinţii lui Alin sunt separaţi, însă încă din copilărie, băiatul a ştiut să împartă frumos sentimentele între cei doi, astfel încât acum suferinţa i-a unit pe toţi, dar într-un mod dureros.
Mama lui Alin nici nu are cuvinte să povestească ce-i în sufletul său. Vestea dispariţiei băiatului a venit la scurt timp după ce familia respectivă a aflat de decesul Anişoarei Toader, 52 de ani, mătuşa lui Alin, în "Staţia Morţii", de pe Şoseaua Râmnicu Sărat.
Liliana Başturea, sora mamei lui Alin, a fost şi una dintre puţinele persoane din familie care a avut puterea să vorbească.
"Ni s-a spus că e nevoie de un paşaport mortuar. Că trupul lui Alin este depus la 1.000 de kilometri în deşertul marocan şi că nu poate fi adus pentru repatriere. Băiatul a fost un copil excepţional. Facem un apel către autorităţile din România, să ne ajute în demersurile noastre de a-l aduce acasă pentru a-l înmormânta creştineşte", ne-a declarat Liliana Başturea.
Reamintim că reprezentenaţii universităţii din Oslo s-au mobilizat pentru rezolvarea situaţiei prin care trece familia Miuţescu, însă şi aceştia au întâmpinat greutăţi în repatrierea trupului lui Alin. Vom reveni.