UPDATE 12.20: Cu puţin timp în urmă, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Brăila a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, a lui Constantin Adrian Piroşcă, individul care a violat-o miercuri noapte pe octogenara din Tudor Vladimirescu.
Surse judiciare ne-au precizat că bărbatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a dat buzna peste vecina sa, bătrâna în vârstă de 81 de ani, pe care a violat-o. A fost surprins în gospodărie când ieşea
din casa femeii chiar de către nora şi fiul victimei, care au sesizat imediat poliţia.
Bătrâna batjocorită în Săptămâna Patimilor îl cunoştea pe agresorul sexual de când era copil. Violatorul de la Tudor Vladimirescu are antecedente penale, fiind condamnat, în anii trecuţi, tot pentru viol.
Piroşcă a fost reţinut la scurt timp de la săvârşirea agresiunii, iar acum se află în Arestul IPJ Brăila.
Caz şocant în comuna Movila Miresii: o femeie de 81 de ani a fost violată în propria casă de un individ cu antecedente penale, din aceeaşi localitate. Abominabila faptă s-a produs în noaptea de miercuri, 27 aprilie, spre joi, 28 aprilie, iar principalul suspect a fost reţinut incă de ieri, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă. Astăzi, violatorul va fi prezentat instanţei Judecătoriei Brăila cu propunere de arestare preventivă . Vom reveni.