Unul dintre şefii echipei afgane de negociere cu talibanii a fost ucis | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Unul dintre şefii echipei afgane de negociere cu talibanii a fost ucis

Arsala Rahmani a fost ministru taliban şi un membru important al Înaltului Consiliul Afgan pentru Pace, care conduce eforturile pentru pace. El ar fi fost un apropiat al preşedintelui Hamid Karzai şi o figură-cheie în reconcilierea cu talibanii.
Potrivit poliţiei, Rahmani a fost împuşcat de persoane înarmate neidentificate, în timp ce se ducea la serviciu. El nu avea nicio gardă de corp cu el.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro