Senatorul Haralambie Vochiţoiu a anunţat, marţi, că a contestat decizia Senatului de luni potrivit căreia grupul parlamentar al UNPR a fost dizolvat în urma demisiilor a nouă senatori.
''Dat fiind faptul că temeiul juridic a fost incorect, astăzi noi, grupul UNPR, format din 10 persoane, care continuă să existe, am depus o contestaţie în temeiul Regulamentului, articolul 18, litera g, la Biroul Permanent, la preşedintele Senatului'', a declarat de la microfonul Senatului Haralambie Vochiţoiu.
El a precizat că grupul UNPR din Senat a fost constituit în urma fuziunii dintre UNPR şi PPDD, iar, în prezent, grupul are în componenţă 10 senatori.
Vochiţoiu a încercat să citească textul contestaţiei, dar a fost oprit de preşedintele de şedinţă, Ioan Chelaru, care i-a atras atenţia că Senatul se află în procedură legislativă.