Preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a anunţat o posibilă destinaţie pentru clădirea de pe str. Polonă, nr. 14, ce a găzduit cândva Casa de Cultură a Municipiului. Acesta a afirmat în faţa plenului miniparlamentului judeţean, la finalul şedinţei extraordinare de miercuri, că a primit o propunere din partea Universităţii Politehnice Bucureşti de a înfiinţa o filială în respectiva locaţie. "În urma unor emisiuni televizate, în care s-a prezentat clădirea de pe str. Polonă, nr. 14, există o disponibilitate a Politehnicii Bucureşti de a deschide o filială la Brăila. Această întrebare mi-a fost adresată de către doamna Ecaterina Andronescu. I-am spus că în principiu suntem de acord să intrăm în această discuţie, urmând să ne uităm puţin la disciplinele sau ce facultăţi am dori să avem aici. Dumneaei spunea de antreprenoriat, eu mă gândesc mai mult la agricultură, să vedem ce soluţie efectivă găsim pentru a încerca să mai aducem studenţi în judeţul şi municipiul Brăila şi a colora puţin în bine viaţa din municipiu", a declarat Stancu. Acesta le-a cerut consilierilor să se gândească la acest aspect şi să vină cu un răspuns pozitiv sau negativ, eventual, cu alte propuneri. "O să decidem prin vot în cadrul Consiliului Judeţean, nu o să o facem azi-mâine, dar trebuie să o facem totuşi destul de repede, dacă ne interesează. Eu am spus că în principiu putem discuta, dar nu s-a luat nicio hotărâre. Vă rog şi pe dumneavoastră să vă gândiţi la acest subiect şi poate găsim cea mai bună soluţie ca să colaborăm cu Politehnica, având în vedere cartea de vizită pe care o are şi multiplele discipline existente. Eu zic că e un lucru bun şi trebuie să ne gândim puţin şi la partea industrială", a mai completat acesta.
Reamintim că, fiind achiziţionată şi reabilitată de CJ Brăila cu bani din bugetul judeţului, clădirea nu poate avea altă destinaţie decât una culturală, dar care să îi permită, totuşi, să se autosusţină. În cadrul unei conferinţe de presă recente, Gheorghe Bunea Stancu a susţinut că se opune ideii ca în spaţiul respectiv să fie realizat tot un muzeu.