Rectorul instituţiei, prof. univ. dr. Alexandru Puiu, a prezentat universitatea, chiar de la anii săi de început, subliniind că a funcţionat mereu legal şi că facultăţile au avut mereu stabilitate în oraş, nu au fost tranzitorii. A fost trecută în revistă oferta educaţională apoi au fost menţionate organizaţiile internaţionale la care este afiliată universitatea. Cât despre exigenţa cadrelor didactice, rectorul universităţii a precizat că este normală, dar că nu-şi bat joc de meseria de cadru didactic.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, a vorbit despre ce oferă judeţul absolvenţilor de universitate, precizând că înfiinţarea unei universităţi de stat la Brăila nu va afecta Universitatea "Brâncoveanu" întrucât va avea alte specializări: acvacultură, zootehnie şi mediu. De asemenea, a precizat că este foarte important ca diploma obţinută să aibă acoperire în cunoştinţe. Prorectorul Ion Scurtu a subliniat importanţa învăţării pe tot parcursul vieţii, iar decanul Facultăţii de Management şi Marketing în Afaceri Economice, conf. univ. dr. Elena Enache a subliniat importanţa burselor în străinătate obţinute la "Brâncoveanu" pentru cariera ulterioară. Decanul Facultăţii de Ştiinţe Administrative şi Comunicare, conf. univ. dr. Dorian Rais, a îndemnat elevii să aleagă o carieră în domeniul economic sau juridic pentru că important este să fie bine pregătiţi, nu contează câte diplome sunt pe piaţa muncii. Întâlnirea s-a încheiat cu vizionarea unui film despre Universitatea "Brâncoveanu".