Universitate de stat la Brăila - un proiect pe cale de a deveni realitate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Universitate de stat la Brăila - un proiect pe cale de a deveni realitate

Vom trimite o adresă către minister, în care să ne spunem punctele de vedere locale şi am promisiunea doamnei ministru că vom fi sprjiniţi în limitele legale şi în funcţie de ceea ce vor decide şi alte foruri ale statului, pe această temă. Argumentul nostru este că suntem un oraş mare şi că dacă sunt oraşe similare ca şi populaţie care au deja două universităţi de stat, dorim şi noi o astfel de instituţie de învăţământ superior. Statutul de oraş universitar schimbă calitatea şi modul de comportament al tinerilor în special şi nu numai al lor, că se creează chiar şi nişte locuri de muncă în zona învăţământului şi noi credem că va conduce şi la o scădere a infracţionalităţii şi delincvenţei. Noi spunem că, având în vedere aportul pe care sunt dispuse să-l aducă autorităţile locale, va fi o universitate la nivel peste mediu, ca şi spaţii şi dotări. Că avem aceleaşi discipline ca vecinii noştri gălăţeni, că avem altele, este o altă discuţie. Părerea mea este că trebuie să avem specializări complementare şi chiar dacă, pe alocuri, coincid disciplinele de studiu, nu cred că asta este o problemă pentru noi sau vecinii noştri. Noi ne vom orienta spre probleme actuale, poate ingineria mediului, poate acvacultură, poate siguranţa alimentelor, poate zootehnie, poate legumicultură, nu ne repezim nepărat să facem cercetători sau cine ştie ce minuni, ci ne vom găsi specialităţi care sunt necesare la acest moment în Brăila şi nu numai. Avem o şansă reală, după discuţiile cu doamna Andronescu şi eu am mai vorbit şi cu alţi miniştri de această problemă şi cred că vom reuşi să obţinem avizele necesare pentru universitatea de la Brăila".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro