• Comisia Europeană analizează o posibilă prelungire a unui plafon, impus în luna februarie, la prețul gazelor naturale, pe fondul îngrijorărilor că sabotajul conductei din Marea Baltică și conflictul din Orientul Mijlociu ar putea duce la o nouă creștere a prețurilor la iarnă, informează Financial Times, potrivit Agerpres
În cel mai grav moment al crizei energetice provocate de reducerea livrărilor de gaze rusești, prețurile au ajuns până la un maxim istoric de 300 de euro pentru un Megawatt oră, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp. În cele din urmă, statele membre au căzut de acord că un plafon va intra în vigoare dacă prețurile ating nivelul de 180 de euro pentru un Megawatt oră timp de trei zile consecutive.
Într-o prezentare trimisă ambasadorilor statelor membre UE și consultată de Financial Times, Executivul comunitar susține că „nu există indicii referitoare la existența unor efecte negative”, după intrarea în vigoare a plafonării și, în plus, prețul gazelor naturale este acum cu aproape 90% sub nivelul la care era anul trecut.
Plafonarea prețului gazelor naturale a fost adoptată în primăvară după mai multe săptămâni de discuții tensionate între statele membre, în condițiile în care Germania și Austria s-au opus inițial de teamă că măsura va distorsiona piețele și va agrava problemele cu aprovizionarea. Însă în documentul Comisiei Europene se precizează că plafonarea nu a avut un impact asupra importurilor de gaze în blocul comunitar.
Mai mulți diplomați europeni au declarat pentru Financial Times că, în pofida scăderii prețurilor la energie și a faptului că gradul de umplere a depozitelor de gaze din UE este la un nivel record, aprovizionarea cu gaze a iarnă ar putea fi afectată de războiul dintre Israel și Hamas precum și de potențialele sabotaje ale infrastructurii de gaze.
„Nu știm ce se va întâmpla în acest an. Avem situația din Israel și nu știm cum asta va afecta importurile din Orientul Mijlociu”, a declarat un diplomat european. Sursele au adăugat că recenta sabotarea unei conducte de gaze din Marea Baltică este un alt motiv de îngrijorare și că „ar fi bine să avem o poliță de asigurare”.
Potrivit Financial Times, Germania se numără printre un grup de zece state membre care au semnat un document inițiat de Austria, în care se cere un accent mai mare pe energia din surse regenerabile, inclusiv o majorare a țintei UE, conform căreia în 2030 ponderea energiei din surse regenerabile ar trebui să fie de 42,5%, până la 45%.
În acest document, trimis zilele trecute la Bruxelles, mai este cerută de asemenea prelungirea unei legislații separate care permite statelor membre să accelereze procedurile de acordare de autorizații pentru parcuri de centrale eoliene și fotovoltaice. „Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei scoate la lumină vulnerabilitatea Europei din cauza dependenței sale de energia non-regenerabilă și importurile de materii brute vitale. Această dependență este un risc de securitate care alimentează inflația, cu efecte negative asupra coeziunii sociale și competitivității”, se precizează în document.
De asemenea, Germania și Franța presează Comisia să prelungească prevederile privind ajutoarele de stat care permit guvernelor să acorde un sprijin semnificativ consumatorilor care se confruntă cu prețuri mari la energie din cauza războiului. Aceste măsuri ar urma să expire la 31 decembrie 2023.
Executivul comunitar urmează să prezinte luna viitoare o propunere în care să confirme care din măsurile de urgență în domeniul energiei, printre care se numără plafonarea prețului gazelor, măsurile referitoare la acordarea de autorizații sau reglementările referitoare la împărțirea livrărilor de gaze între statele membre, ar trebui prelungite, susține Financial Times.