United Galaţi şi LPS Brăila au remizat, 21-21, în derby-ul etapei a 3-a | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

United Galaţi şi LPS Brăila au remizat, 21-21, în derby-ul etapei a 3-a

• handbalistele junioare III brăilene au condus cu 21-20 şi au avut şansa să se desprindă la două goluri • gălăţencele au egalat din 7 metri la ultima fază a meciului

 

Derby-ul grupei B al Campionatului Naţional  de handbal rezervat juniorelor III, United Galaţi – LPS Brăila s-a încheiat la egalitate, 21-21. A fost un meci pe muchie de cuţit în care formaţia brăileană a condus ostilităţile în teren. LPS-ul a avut un gol avantaj, 11-10 în minutul 21 dar gălăţencele au înscris de două ori, au preluat conducerea cu 12-11, iar acest decalaj s-a păstrat până la pauză. După primele 25 de minute, United conducea cu 13-12.

În repriza a doua fiecare echipă a avut avantaj minim pe tabelă. LPS Brăila a condus cu un gol şi a avut şansa să se desprindă la două lungimi şi astfel să câştige partida însă a ratat contraatacul, iar la ultima fază United a primit o aruncare de la 7 metri şi a egalat la 21-21 şi astfel derby-ul s-a încheiat nedecis. Golgetera formaţiei brăilene a fost Claudia Stroe cu 7 reuşite. Evoluţii bune au avut toţi cei trei portari, Alexandra Perianu, Nicoleta Petre şi Daria Ene.

“Jucătoarele noastre au avut o evoluţie foarte bună, au jucat cu dorinţa de a câştiga dar nu au avut noroc. Puteam să ne desprindem la două goluri şi câştigam dar nu am marcat. Gălăţencele au obţinut o aruncare de la 7 metri şi ne-au egalat. A fost un meci frumos în care consider că noi am dictat ritmul, am condus majoritatea timpului, dar nu am reuşit să ne impunem”, ne-a declarat profesorul Viorel Alexandru.

După etapa a treia pe primul loc în grupa B se află CSS Galaţi cu 6 puncte, locul al doilea este deţinut de United Galaţi 5 puncte, iar al treilea de LPS Brăila 5 puncte.

Pentru LPS Brăila au marcat Claudia Stroe 7 goluri, Sara Hodiş 5, Adelina Iordache 3, Laura Surdu 2, Mădălina Toma 2, Melania Marin 1, Cristina Surdu 1. Au mai jucat dar nu au marcat, Denisa Ion, Maria Alexandru, Andra Nistor, Anca Popescu, Marina Şişu, Violeta Săbăduş.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro