Unitatea de Primiri Urgenţe va fi dotată cu un EKG | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Unitatea de Primiri Urgenţe va fi dotată cu un EKG

Ministerul Sănătăţii va dota Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Brăila cu un EKG, ce stă nefolosit în Spitalul Orăşenesc Făurei. Decizia a fost luată în urma unei analize efectuate în ceea ce priveşte situaţia echipamentelor medicale achiziţionate în ultimii ani din fondurile Ministerului Sănătăţii şi care sunt nepuse în funcţiune sau puse în funcţiune şi neutilizate din diverse motive. Comisia desemnată de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a descoperit că, la cererea Direcţiei de Sănătate Publică, la Spitalul Orăşenesc Făurei au fost repartizate în ultimii ani două electrocardiografe, unul dintre aceste dispozitive, care nu este folosit, urmând a fi redistribuit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila - secţia UPU. Hotărârea este primită cu braţele deschise de conducerea secţiei, în condiţiile în care aparatele existente deservesc acum, pe lângă urgenţe, şi pacienţii Policlinicii, care, în week-end, nu are program de lucru. "Noi am cerut un EKG pentru că unul dintre cele 3 aparate pe care le avem în acest moment este foarte vechi şi se poate defecta în orice moment. Aproximativ 80% dintre pacienţii care se prezintă la UPU fac EKG, astfel că este bine să avem unul de rezervă", a precizat dr. Antoneta Ioniţă, şeful UPU.

De altfel, la nivel naţional, comisia de analiză a decis redistribuirea a 55 de aparate EKG, cumpărate în 2008 de Ministerul Sănătăţii, deoarece în unităţile unde au fost distribuite iniţial nu au fost utilizate sau au fost folosite neadecvat. Aparatele EKG au fost cumpărate pentru a fi utilizate în Compartimentele de Primiri Urgenţe (CPU) din unităţile sanitare aflate în localităţile mici. Deoarece direcţiile de sănătate publică au solicitat în unele localităţi mai multe dispozitive decât era necesar, o parte dintre aparate a rămas neutilizată sau nu a fost folosită la capacitatea normală de lucru. Ca urmare, aparatura neutilizată va fi redirecţionată către secţiile de primiri urgenţe, ATI şi cardiologie din spitale judeţene sau municipale aflate tot în judeţele unde funcţionează compartimentele de primiri urgenţe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro