Luni, cei 19 consilieri locali din Voluntari au votat in unanimitate aceasta colaborare, conform careia in anul 2007 primaria Voluntari va finanta clubul Unirea cu 1,5 milioane de euro, iar in 2008 cu aceeasi suma.
"Cred ca este o premiera absoluta in Romania un asemenea parteneriat. Rezultatele echipei in sezonul trecut au fost notabile, dupa ce in urma cu putin timp era una anonima. Sa te clasezi in primul an de Liga I in pimele 10 echipe, in conditiile in care majoritatea echipelor au investit peste asteptari, este o performanta", a spus Mihai Stoica.
In urmatorii trei ani, primaria Volnuntari va urmari construirea unui stadion care sa indeplineasca standardele UEFA. In aceasta perioada, Unirea va continua sa evolueze pe stadionul Tineretului din Urziceni, care in sezonul 2007/2008 va fi modernizat astfel incit sa poata indeplini normele UEFA.
"Se va construi un stadion de care toti suporterii echipei nationale si ai altor cluburi vor fi mindri. Acum vom astepta o afluenta si mai mare de public la stadionul nostru. Cei din Voluntari vor ajunge foarte usor la Urziceni si inves, peste citiva ani, cind va fi gata stadionul", a punctat Mihai Stoica.
Presedintele clubului ialomitean a mentionat ca tricourile vor fi inscriptionate pe piept cu sigla "Primaria Voluntari", explicind ca nu este un caz unic si oferind ca exemple alte echipe din Europa, ca Atletico Madrid care a evoluat pe tricouri cu inscriptia Primaria Marbella, Palermo cu Cita de Palermo, Catania cu numele provinciei si Derby County, cu Derbishire.
In cadrul conferintei sustinute la Hotel Phoenicia, Mihai Stoica a anuntat ca noul PR manager al clubului Unirea Urziceni va fi Paul Andone, fost director de relatii publice la FC Steaua.