Senatorul PDL Iulian Urban a declarat ieri că parlamentarii puterii care n-au primit "halca corespunzătoare" sau li s-au închis uşile ministerelor în nas merg la opoziţie şi cer să li se dea ce nu au obţinut, în schimbul promisiunii că vor ajuta la dărâmarea Guvernului.
Întrebat dacă este adevărat că democrat-liberalii negociază cu opoziţia, Urban a confirmat. "Păi cum să nu se întâmple lucrul ăsta în condiţiile în care, să fim bine înţeleşi, în Parlament nu există o tabără a îngeraşilor şi o tabără a Luciferilor. Practic, în momentul în care există parlamentari ai Puterii care nu au primit o halcă corespunzătoare sau care pur şi simplu s-au trezit că le-au fost închise uşile în nas la anumite ministere, ce au făcut? S-au dus la parlamentarii Opoziţiei şi au spus «bă, eu am un vot, dacă eu vă sprijin pe voi să dărâmăm Guvernul, îmi daţi voi ce nu mi-au dat ăştia?»", a declarat acesta.