Ungureanu: Dacă moţiunea trece, vom fi în semianarhie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ungureanu: Dacă moţiunea trece, vom fi în semianarhie

Şeful Executivului a fost întrebat dacă are emoţii în privinţa moţiunii de cenzură. Mai întâi, Ungureanu a răspuns demontând argumentele Opoziţiei în privinţa UMF Târgu Mureş. "În primul rând, dacă moţiunea are ca motiv Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, am spus-o şi o repet: este una dintre rarele ocazii - pentru mine, prima - în care există moţiune de cenzură pentru simplul fapt că Guvernul a respectat o lege şi a impus legea. În al doilea rând, e o moţiune de cenzură care, cel puţin pe natura politică, nu mai are obiect, fiindcă UMF Târgu Mureş a acceptat în cele din urmă, sau s-a angajat, mai bine zis, prin vocea ordonatorului de credite, să pună în aplicare acea HG. Deci, părţile - că e vorba de membrii corpului didactic din UMF Târgu Mureş, că e vorba de Guvern -, sunt absolut acomodaţi cu soluţia pe care am găsit-o. Deci, dacă este vorba de aşa ceva, atunci suntem într-un paradox politic, ca să ne-nţelegem. Tragem linia dedesubt şi tragem următoarea concluzie: e nevoie de o moţiune de cenzură pentru a prăbuşi un Guvern care abia s-a instalat şi merge foarte bine", a afirmat el.
Ungureanu a insistat apoi asupra efectelor unei posibile căderi a Guvernului. "Efectul strategic este nefericit, pentru că, dacă această moţiune de cenzură trece, arătăm exact ceea ce nu trebuie să arătăm. Şi anume, că România este o ţară instabilă politic, că este o ţară în care preţul câştigului minor contează mai mult decât câştigul unei întregi populaţii, că este o ţară în care schimbarea de Guverne - las deoparte aluzia fanariotă - nu duce la altceva decât la semianarhie instituţională, cu lumea care e pregătită de alegeri şi nu e pregătită să îşi facă treaba. Şi aşa mai departe. Este riscant şi, cred, complet dăunător la adresa stabilităţii noastre politice şi economice", a adăugat primul-ministru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro