Mergi la conţinutul principal

Ungaria și-a închis de azi frontierele, însă primește turiști din Cehia, Slovacia și Polonia. În ce condiții pot intra românii

Ungaria şi-a închis de marţi frontierele pentru cetăţenii străini, dar a anunţat luni seara excepţii pentru turiştii din Cehia, Slovacia şi Polonia. Accesul este permis numai celor care au fost testaţi recent, putând dovedi astfel că nu sunt purtători de coronavirus, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

 

Cetăţenii ungari care revin din străinătate vor fi ţinuţi în carantină timp de 14 zile sau vor putea circula înainte de sfârşitul acestei perioade dacă rezultatele a două teste pentru coronavirus sunt negative.

După măsurile anunţate săptămâna trecută, în contextul creşterii numărului de cazuri de COVID-19, premierul ungar Viktor Orban a convenit luni cu omologul său ceh, Andrej Babis, să permită accesul turiştilor din Cehia care şi-au făcut deja rezervări în Ungaria pentru septembrie, a anunţat Ministerul de Externe de la Budapesta. Ulterior, excepţia a fost extinsă şi pentru cei sosiţi din Polonia şi Slovacia. Testele negative prezentate nu trebuie să fie mai vechi de cinci zile.

Până luni, în Ungaria se raportaseră 6139 de cazuri de coronavirus şi 615 decese după infectare. Tendinţa epidemiei a redevenit crescătoare chiar înaintea începerii anului şcolar. Ungaria relaxase restricţiile de circulaţie din mai.

 

Economia ungară a înregistrat în trimestrul al doilea o scădere de 13,6% - una din cele mai mari probleme cu care se confruntă premierul Orban de zece ani, de când se află la putere.

În ce condiții pot intra românii în Ungaria

Românii pot tranzita țara vecină, însă nu pot vizita Ungaria, mulți dintre cei care aveau cumpărate vacanțe acolo renunțând la ele. Durata tranzitului nu poate să depășească 24 de ore, iar persoanele trebuie să nu prezinte simptome specifice infecţiei cu COVID-19.

De asemenea, cetățenii români trebuie să prezinte un document din care să rezulte fără echivoc scopul deplasării şi ţara de destinaţie, respectiv să aibă asigurată intrarea pe teritoriul statului vecin Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către ţara de destinaţie.

Următoarele puncte de trecere a frontierei sunt deschise pentru tranzitul cetăţenilor români:

PETEA – CSENGERSIMA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit);

URZICENI – VÁLLAJ, destinat traficului internaţional de persoane (tranzit);

VALEA LUI MIHAI – NYÍRÁBRÁNY, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)

BORŞ – ÁRTÁND, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)

VĂRŞAND – GYULA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)

TURNU – BATONYA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)

NĂDLAC – NAGYLAK, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)

NĂDLAC 2 (autostradă) – CSANÁDPALOTA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit).

CENAD – KISZOMBOR – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri

CURTICI – LOKOSHAZA (feroviar)

SĂCUIENI – LETAVERTES – destinat tuturor tipurilor de trafic

SALONTA – MEHKERE – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri

Traficul internaţional de marfă NU va fi restricţionat, acesta se va desfăşura în aceleaşi condiţii ca şi până acum.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro