Minorele care fug de acasă o fac deoarece părinţii nu le acceptă prietenii, în timp ce băieţii au tendinţa de vagabondaj. Aceasta este concluzia unui studiu a cazurilor de dispariţii înregistrate anul trecut, realizat de Compartimentul Analiză şi Prevenirea Criminalităţii. Deşi majoritatea dispariţiilor au fost plecări voluntare de acasă, poliţiştii avertizează că până la a deveni victime ale traficanţilor de fiinţe umane nu este decât un pas. Oricum, dispariţia unui copil presupune o abordare complexă, în fiecare caz fiind luată în considerare întreaga paletă de pericole la care acesta ar putea fi expus: de la rătăcire pentru a găsi drumul spre casă sau accident, până la răpire, sechestrare sau ucidere. De aceea, aceste reclamaţii sunt tratate distinct în funcţie de împrejurările particulare ale cazurilor. Din start, anchetatorii stau de vorbă cu familia şi apoi îl dau pe dispărut în urmărire naţională şi în consemn la frontieră.
În 2009, poliţiştii din cadrul Compartimentului Urmăriri au instrumentat 85 de sesizări privind dispariţia a 78 de minori, şase dintre aceştia punându-i de mai multe ori în alertă pe oamenii legii. Raportat la vârsta tinerilor se observă că aproape o treime dintre ei au între 10 şi 14 ani, restul având peste 15 ani. În evidenţele poliţiei există însă şi 8 cazuri nerezolvate. Cel mai vechi este al brăileanului Cristian Ionel Corban, născut în 1975, care a dispărut de la domiciliu pe când avea 13 ani, în împrejurări necunoscute. Băiatul mai plecase de acasă şi, după ultima revenire, a fost ţinut legat de familie pentru a evita o nouă fugă.
Fetele pleacă de acasă pentru că părinţii nu le acceptă prietenii
Dintr-o analiză efectuată la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IJP) Brăila a reieşit că, în majoritatea cazurilor, minorii au plecat voluntar de acasă, cu excepţia unui singur copil, în vârstă de 8 ani, luat de tatăl lui, fără ştirea mamei. "Fuga de acasă este principalul gând atunci când ceva nu merge bine. Copiii încearcă astfel să atragă atenţia asupra lor sau să evite anumite situaţii cărora nu le pot face faţă. Majoritatea acestor adolescenţi provin dintr-un mediu social modest, unde modelul parental este disfuncţional: educaţia este defectuoasă, comunicarea dintre părinţi şi copil se reduce strict la îndeplinirea unor sarcini şi mai puţin pe nevoia de afecţiune a copilului, iar valorile promovate de multe ori au conotaţii antisociale", explică inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
Numărul fetelor dispărute este de peste două ori mai ridicat decât al băieţilor, iar aproape 75% dintre situaţiile de dispariţii ale minorelor s-au înregistrat în timpul anului şcolar. În cele mai multe cazuri adolescentele urmează o formă de învăţământ, frecvenţa la cursuri fiind însă sporadică. Minorele pleacă de acasă în urma unor conflicte avute cu familia, datorate fie situaţiei şcolare sau a unor prieteni neagreaţi de părinţi, însă sunt şi cazuri în care nu există nicio stare tensionată între aceştia. În special, fetele părăsesc domiciliul cu intenţia de căsătorie/concubinaj, din dorinţa de a locui la un prieten sau la o rudă mai înţelegătoare. "Până la a deveni victime ale traficanţilor de fiinţe umane nu este decât un pas. Cu toate acestea, lipsa de informare, imaturitatea emoţională şi cognitivă, labilitatea psihică, nevoia de afirmare, nu fac decât să adâncească prăpastia spre care adolescentele se îndreaptă. «Plec de acasă!» reprezintă soluţia pentru lipsa de comunicare intrafamilială sau pentru interzicerea unor anumite lucruri", a adăugat insp. Şogor.
În aproape jumătate dintre situaţii, minorele au revenit singure la domiciliu, între perioada dispariţiei şi vârsta copilului constatându-se o directă proporţionalitate (cu cât vârsta este mai mică, cu atât persoana revine mai repede acasă). Cele care nu intenţionau să se întoarcă la familie au fost găsite de poliţişti vagabondând pe stradă, la domiciliul unor prieteni, rude sau al concubinului.
Libertate sau lipsă de supraveghere?
Dacă în cazul fetelor vârsta de 12 ani a constituit, în anul 2009, debutul părăsirii domiciliului, în cazul băieţilor s-a constatat că aproape un sfert au plecat de acasă şi înainte de această vârstă. În cele mai multe cazuri, motivul este lipsa de supraveghere din partea adulţilor, deoarece, la această vârstă, relaţiile de familie influenţează formarea conştiinţei copilului. În planul personalităţii sale se produc efecte negative puternice atunci când unul dintre părinţi manifestă indiferenţă faţă de el sau când, dintr-un motiv sau altul, copilul este crescut de un singur părinte. În lipsa modelului parental, copilul devine nesigur şi manifestă comportamente antisociale.
Prezenţa la şcoală este mai ridicată în cazul băieţilor, aspect care poate fi justificat şi prin vârsta mai mică la care aceştia pleacă de acasă. Fie că merge la colegii de şcoală, la vecini sau la rude, fără să anunţe familia sau pe cei care îl au în grijă, copilul creează panică şi-i determină pe aparţinătorii legali să sesizeze dispariţia. Tendinţa de vagabondaj a determinat 58% dintre părăsirile voluntare ale domiciliului în cazul băieţilor, mai bine de jumătate dintre dispăruţi revenind singuri acasă. Conform datelor analizate, riscul ca un minor să plece de la domiciliu este de 1/1.000 în cazul băieţilor cu vârsta între 8 şi 17 ani şi de 5/1.000 în cazul fetelor din grupa de vârstă 12 - 17 ani.
Reacţia socială există, dar lipseşte cu desăvârşire
În foarte multe situaţii, un minor nesupravegheat sau care vagabondează nu atrage în mod deosebit atenţia, deşi oricare cetăţean, fie că este părinte sau nu, ar trebuie să se întrebe ce caută un copil nesupravegheat pe stradă. "Este suficient un singur telefon la Poliţie. Important este ca oamenilor să le pese. Pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în magazine, pieţe sau alte locuri publice, copiii nesupravegheaţi trebuie să determine o reacţie promptă. Un astfel de copil este vulnerabil atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic", a spus insp. Jenel Şogor.
Unul dintre cazurile de dispariţii semnalate anul trecut a fost cel al unei fetiţe de 8 ani, care, în mod obişnuit, era însoţită de un adult în drumul de la şcoală către casă. Într-una din zile copilul a plecat singur spre casă şi, observând că nu ajunge la ora obişnuită, părinţii au alertat Poliţia. Fata a ajuns acasă singură, după cinci ore în care s-a rătăcit prin cartier, fără ca cineva să o îndrume sau să o întrebe ceva. Când prezenţa unui copil nu este justificată într-un anumit loc sau la o anumită oră, oricine poate sesiza acest fapt la cel puţin două numere de telefon: 112 sau 116.000, acesta din urmă fiind numărul de telefon unic în Europa ce a devenit operaţional şi în România, prin Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual (FOCUS).
Mădălina Hristu
Adolescentă dispărută de acasă
Săptămâna aceasta, o brăileancă a sesizat la poliţie că, în dimineaţa zilei de 10 martie, fiica sa, Mădălina Hristu (18 ani), a plecat spre şcoală şi nu a mai revenit. Poliţiştii de la Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale au stabilit că, anterior, în perioada martie 2009 - martie 2010, fata a mai plecat de acasă, afirmând ca merge la concubinul ei, dar, de fiecare dată, a revenit în scurt timp la domiciliu sau a fost găsită de poliţişti.
Fata are 170 - 173 cm înălţime, corpolenţă atletică, păr şaten vopsit negru, lung până la umeri şi ondulat, faţa ovală, frunte lată, ochi căprui, iar ca semn particular prezintă o cicatrice de circa 2 cm pe obrazul stâng. La data dispariţiei era îmbrăcată cu blue-jeans albaştri, haină neagră din blană artificială şi bluză din bumbac de culoare albă, fiind încălţată cu cizme de culoare maron. Poliţiştii au solicitat punerea în urmărire la nivel naţional a fetei, în vederea depistării şi încredinţării familiei.
