Micuţilor necăjiţi aflaţi în evidenţa Direcţiei pentru Protecţia Copilului le-au fost dăruite dulciuri, jucării şi hăinuţe de către elevii Colegiului "Ana Aslan". Acest lucru a fost posibil datorită proiectului "Să obţinem un zâmbet", iniţiat de preşedintele Consiliului şcolar al elevilor, Raluca Ştefania Iordache, şi coordonat de profesoara Claudia Badea, în săptămâna ce tocmai s-a încheiat. S-au colectat jucării şi bani cu care apoi s-au mai cumpărat alte cadouri. Directorul adjunct al colegiului, prof. Claudia Mitrică, a precizat că scopul proiectului a fost cooptarea elevilor din liceu în acţiunile de ajutorare, dedicate copiilor mai puţin fericiţi din centrele de plasament din judeţul Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.