• hoțul de 24 de ani, din Brăila, a comis furtul în noaptea de 11 februarie, iar polițiștii l-au prins și l-au reținut, el fiind dus la instanță cu propunere de arestare.
Acuzat de comiterea infracțiuni de furt calificat în stare de recidivă, un tânăr a ajuns la arest. La data de 12 februarie , polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore un tânăr de 24 de ani, din Brăila.
În urma activităților de cercetare efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 11 februarie, tânărul ar fi pătruns prin spargerea geamului de la ușa de acces într-un imobil din municipiul Brăila de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
Astfel, la data de 12 februarie, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost încarcerat în Arest.