Poliţia franceză a arestat, vineri, un tânăr în vârstă de 18 ani care a publicat pe un site un mesaj în care ameninţa că va comite un carnagiu într-un liceu, a anunţat o sursă judiciară citată de AFP.
Tânărul, arestat vineri dimineaţa în locuinţa sa din Villemomble, în apropiere de Paris, a fost plasat în arest preventiv. Nicio armă nu a fost găsită în casa lui, a precizat sursa.
El a explicat că a postat mesajul "în glumă", potrivit unei surse din poliţia franceză.
Alertată de site-ul respectiv, poliţia l-a descoperit pe autorul mesajului cu ajutorul adresei de IP.
În Franţa, Codul Penal pedepseşte de doi ani în închisoare şi o amendă de 30.000 de euro transmiterea sau divulgarea unor ameninţări fără fundament.
False alarme de acelaşi gen au avut loc vineri şi în Germania şi Olanda, după atacul armat la un liceu din Germania, soldat cu moartea a 15 persoane.