Mergi la conţinutul principal

Un tânăr din Giurgiu a încercat să înşele cu 15.000 de euro firma "TCE 3 Brazi"

* pentru a avea credibilitate, el s-a prezentat ca fiind preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, consilierul juridic sau angajat al Direcţiei pentru Protecţia Copilului * tânărul a fost arestat pentru înşelăciune

Un tânăr de 24 de ani, din judeţul Giurgiu, a ajuns în arest după ce a încercat să ţepuiască firma "TCE 3 Brazi" cu 15.000 de euro. Banii reprezentau un ajutor umanitar, sub formă de donaţie, pe care individul îi solicitase conducerii societăţii brăilene. Pentru a avea credibilitate, el s-a prezentat ca fiind preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, apoi consilier juridic şi angajat al Direcţiei pentru Protecţia Copilului. Codruţ Licea a fost săltat de poliţiştii brăileni chiar în timp ce primea o parte din suma cerută.

Astfel, în seara zilei de 30 august, la ora 20.00, în baza unor informaţii furnizate de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) Bucureşti, lucrători de la Poliţia Municipiului Brăila, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Brăila, au organizat prinderea în flagrant a tânărului. Codruţ Licea, din comuna Găiseni, judeţul Giurgiu, a fost săltat în timp ce primea suma de 33.000 de lei de la un reprezentant al societăţii brăilene "TCE 3 Brazi".

Potrivit anchetatorilor, la data de 25 august, suspectul a trimis un e-mail conducerii societăţii solicitând un ajutor umanitar, sub formă de donaţie, în sumă de 15.000 euro, până la data de 29 august. "În perioada 25 - 30 august, acesta s-a folosit de nume şi calităţi mincinoase cu scopul de a da o notă şi greutate mai mare solicitării sale, apelând telefonic conducerea societăţii şi prezentându-se ca fiind preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, consilierul juridic sau angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi prezentat Judecătoriei Brăila care a dispus arestarea preventivă, pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Codruţ Licea a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro