Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în ziua de duminică, 17 iulie, în jurul orei 18:30, Poliţia Oraşului Ianca a fost sesizată, prin apel la numărul pentru urgenţe 112, de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, din satul Corbeni, comuna Racoviţa, care le-a spus poliţiştilor că vecinul său a căzut din căruţă şi s-a accidentat.
"În urma verificărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba despre un localnic în vârstă de 21 de ani care, în timp ce transporta baloţi de paie pe DC 48, dinspre localitatea Racoviţa către satul Corbeni, a căzut din atelajul hipo. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a tânărului care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale", a precizat sursa citată.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează în prezent cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.