• asta îşi doresc, la 20 de ani de la înfiinţarea clubului, antrenorul Florentin Pera şi căpitanul Elena Voicu • vicecampioana României va aborda campionatul următor cu 8 jucătoare noi • Pera dă asigurări că la Brăila va mai veni o handbalistă de top
La 20 de ani de la înfiinţare, vicecampioana României, HC Dunărea va aborda campionatul 2017-2018 al Ligii Naţionale de handbal feminin cu dorinţa de obţine un nou rezultat bun. Aşa a reieşit din declaraţiile noului antrenor, Florentin Pera şi ale căpitanului de echipă, Elena Voicu la conferinţa de presă care a avut loc, zilele acestea, cu puţin timp înainte de reunirea lotului, la Sala Polivalentă. Numai că Pera îi roagă pe suporterii brăileni să aibă răbdare pentru că la HC Dunărea a avut loc o schimbare majoră a efectivului de jucătoare. Totuşi noul tehnician îi asigură pe brăileni că a venit la această echipă pentru a face performanţă şi că HC Dunărea va fi în continuare una dintre protagonistele competiţiei.
“Se împlinesc 20 de ani de la înfiinţarea clubului HC Dunărea, iar acest lucru ne onorează şi ne responsabilizează, totodată, să obţinem rezultatele aşteptate de iubitorii handbalului din Brăila. Nu va fi uşor, de aceea îi rugăm pe suporteri să aibă răbdare. Suntem într-o perioadă de reconstrucţie, au plecat jucătoare valoroase, altele la fel de valoroase au rămas la echipă, iar lucrul cel mai important este că a rămas căpitanul Elena Voicu. Au venit opt jucătoare, toate numai cu acordul meu, şi cu siguranţă va mai veni un inter de valoare. Primul nostru obiectiv îl reprezintă formarea unui grup unit, să devenim o familie şi aşa vom putea să continuăm pe linia performanţelor. Vreau să le insuflu jucătoarelor o mentalitate de învingătoare, vreau să abordăm toate meciurile la victorie. Ne dorim din tot sufletul să formăm o echipă puternică, iar aceasta să aducă satisfacţii minunatului public brăilean. De fapt, atmosfera pe care o crează în Sala Polivalentă de acest public brăilean a reprezentat principalul motiv pentru care am ales HC Dunărea. Vreau ca HC Dunărea să fie tot timpul în partea de sus a clasamentului, iar cu încredere, optimism şi multă muncă, această dorinţă, acest obiectiv, poate fi îndeplinit”, a declarat Florentin Pera.
Elena Voicu: “Cea mai mare satisfacţie este să văd spectatorii brăileni fericiţi”
Şi Elena Voicu le cere suporterilor brăileni să aibă răbdare, pentru că lucrurile nu se pot schimba peste noapte, dar îi asigură că HC Dunărea va fi în continuare una dintre echipele puternice din campionat. “Cea mai mare satisfacţie a mea este să văd spectatorii brăileni fericiţi. Dar toţi trebuie să înţeleagă că lucrurile nu se pot schimba de pe o zi pe alta. Va fi greu în următoarea perioadă pentru toţi, dar vă asigur că rezultatele nu vor întârzia să apară. Avem nevoie de spectatori, de încurajări, iar noi ne vom strădui, vom munci ca să le oferim rezultatele pe care aceştia le aşteaptă de la echipă”, a punctat Elena Voicu.
Cristina Nan: “Am ales Brăila cu sufletul”
Foarte bucuroasă că a ajuns la vicecampioana României, Cristina Nan a spus la conferinţa de presă că a ales Brăila cu sufletul: “Sunt foarte bucuroasă că am ajuns la HC Dunărea şi trebuie să recunosc, am ales Brăila cu sufletul. Mulţumesc pentru încrederea acordată şi îi aşteptăm pe brăileni la Sala Polivalentă”.
Mai trebuie spus că declaraţiile optimiste ale celor de la HC Dunărea vin în contextul în care autorităţile locale au din nou posibilitatea să aloce finanţările promise pentru ca echipa să meargă în continuare pe drumul performanţei. Mai precis, la aceeaşi conferinţă de presă a HC Dunărea, primarul Marian Dragomir a anunţat că a câştigat bătălia cu inspectorii Curţii de Conturi care declaraseră drept ilegale finanţările din banul municipalităţii acordate cluburilor sportive.
Readaptarea la efort, un cantonament la Cheile Grădiştei şi multe partide amicale
Până pe 17 iulie, jucătoarele vor traversa perioada reacomodării la efort, apoi de pe 18 până pe 27 iulie, vor pleca într-un cantonament centrealizat la Cheile Grădiştei. Vor urma jocurile de verificare. HC Dunărea va susţine primele partide amicale amicale pe 4 şi 5 august cu partenerele tradiţionale de antrenament, Danubius Galaţi şi Unirea Slobozia. Pe 11 şi 12 august formaţia brăileană va participa la un turneu amical la Galaţi alături de Danubius, HCM Rm. Vâlcea şi Unirea Slobozia. HC Dunărea va mai participa la alte două turnee amicale care vor fi organizate de SCM Craiova şi Măgura Cisnădie.
La conferinţa de presă care a avut loc luni la Sala Polivalentă antrenorul Florentin Pera a precizat că în planul său figurează şi un joc de pregătire, în apropierea startului noului sezon competiţional, în care să se facă prezentarea lotului echipei HC Dunărea.