Pentagonul a încălcat legea atunci când a efectuat un schimb de prizonieri pentru eliberarea militarului Bowe Bergdahl, ostatic în Afganistan timp de cinci ani, conchide o anchetă americană publicată joi şi citată de Mediafax.
Potrivit acestui raport, administraţia Obama nu şi-a respectat obligaţia de a avertiza comisiile Congresului desemnate să se ocupe de aceste probleme cu 30 de zile înainte de a folosi fonduri publice pentru transferarea unor deţinuţi de la Guantanamo.
În plus, "Pentagonul s-a folosit deja de fondurile alocate pentru alte posturi" pentru că nu dispunea de fondurile necesare transferului de prizonieri, subliniază Government Accountability Office (GAO), care apreciază că Departamentul Apărării a încălcat legea. Pentagonul a cheltuit 988.400 de dolari pentru această operaţiune.
Potrivit GAO, aleşii au fost avertizaţi prin telefon la 31 mai, ziua transferului, şi la 1 iunie şi au primit un aviz scris la 2 iunie. Când informaţia privind schimbul s-a răspândit, adversarii republicani ai lui Obama şi chiar unii democraţi au criticat deschis operaţiunea, considerând-o periculoasă pentru securitatea Statelor Unite.
Dar Casa Albă şi Pentagonul au argumentat că starea de sănătate a sergentului Bergdahl era precară, pentru a justifica rapiditatea deciziei. Într-un comunicat publicat joi, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, contraamiralul John Kirby, a calificat schimbul de prizonieri drept "conform legii" deoarece a fost decis "după consultări cu Departamentul Justiţiei".
Prizonierii de la Guantanamo, monedă de schimb
Sergentul Bergdahl a fost dat dispărut în Afganistan în 2009. După cinci ani de captivitate, el a fost eliberat în schimbul a cinci talibani deţinuţi la baza militară americană de la Guantanamo şi transferaţi în Qatar.
Schimbul a provocat o furtună politică la Washington, iar raportul GAO ar putea să alimenteze furia republicanilor. "Nu trebuie să fii dotat cu o imaginaţie bogată pentru a te îndoi că preşedintele (Obama) ne-a pus în faţa faptului împlinit pentru că ştia că o astfel de propunere va întâmpina o opoziţie puternică", a reacţionat senatoarea republicană Susan Collins.