Un camion care transporta un vehicul militar american a fost lovit, joi seara, de un tren în Germania, accident soldat cu moartea şoferului român şi a mecanicului de tren, precum şi cu rănirea gravă a patru persoane, relatează presa germană.
Trailerul pe care se afla vehiculul militar ar fi rămas blocat pe şine, la un punct de trecere a căii ferate din oraşul Freihung, în landul german Bavaria, potrivit autorităţilor, citate de Deutsche Welle în pagina online.
Trenul regional, care avea aproximativ 40 de persoane la bord, a lovit camionul, după care ambele vehicule au luat foc. Trenul "a intrat în camion cu 100 de kilometri pe oră, fără a frâna", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de site-ul de ştiri Focus Online.
Potrivit Die Welt, şoferul român al camionului şi mecanicul de tren au murit în urma accidentului. Alte patru persoane au fost grav rănite.
În schimb, pasagerul aflat în camion a fost doar uşor rănit, fiind interogat de poliţie imediat după accident. Anchetatorii speră ca acesta să le ofere detalii despre circumstanţele producerii coliziunii.
Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei germane, citat de Focus Online, camionul românesc transporta un vehicul al Armatei SUA.
Freihung este un orăşel din sudul Germaniei cu aproximativ 2.500 de locuitori, situat la nord-est de Nuremberg, în apropierea frontierei cu Cehia.