Mergi la conţinutul principal

Un recidivist şi-a tâlhărit vecina de scară

În vârstă de 36 de ani, Vasilică Ciurea, recidivist - individ condamnat, deja, pentru 11 infracţiuni de furt calificat şi două infracţiuni de violare de domiciliu, a fost arestat preventiv, anchetat şi trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi violare de domiciliu. Ciurea se află în Arestul IPJ Brăila din 21 iulie 2012, cu toate că a recunoscut doar în parte acuzaţiile care i se aduc.
În seara zilei de 20 iulie 2012, precizează procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în jurul orei 23.00, Mariela K., locatar la blocul 31 de pe strada Industriei, se afla în faţa scării, împreună cu nepotul ei, Mihai I. şi vecinul Cătălin B. La un moment dat, şi-a făcut apariţia recidivistul Vasilică Ciurea, vecinul celor de mai sus (locuieşte la parter) care le-a cerut o ţigară.
La un moment dat, Ciurea a intrat într-o scară alăturată, a urcat la ultimul etaj, apoi pe acoperişul blocului, intenţionând să ajungă în apartamentul bătrânei, profitând de faptul că aceasta mai zăbovea în faţa scării.
Astfel, folosind forţa fizică, recidivistul a sărit de pe acoperiş în balconul vecinei (uşa balconului fiind deschisă), după care a pătruns în apartament, reuşind să sustragă dintr-o poşetă suma de 350 de lei, precum şi un portofel ce conţinea mai multe carduri şi lire turceşti, echivalentul a 110 lei.
Hoţul a avut ghinion: pe când se afla în locuinţă, au apărut, ca din senin, vecina şi nepotul. Bătrâna a ţipat, înspăimântată, însă nepotul, prompt, i-a ţinut calea şi l-a lovit pe răufăcător în plină figură. Ca să poată scăpa, Ciurea a împins-o pe Mariela K., în cădere victima lovindu-se de un fotoliu. Potrivit certificatului medico-legal emis ulterior, bătrâna a avut nevoie de 3 zile de îngrijiri medicale.
Autorul tâlhăriei de pe strada Industriei a fost depistat trei ore mai târziu, când s-a întors acasă, fiind luat pe sus de către oamenii legii, alertaţi de Mariela K. Inculpatul a negat că ar fi sustras ceva din apartamentul vecinei şi că ar fi îmbrâncit-o, ca să fugă din apartament, însă probele l-au aruncat în Arestul IPJ.
Instanţa Judecătoriei Brăila urmează să se pronunţe.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro