Un primar. O echipă. Un proiect. | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un primar. O echipă. Un proiect.

Victor Doagă  a fost primarul comunei Viziru timp de 14 ani, din 1990 până în 2000, şi a avut un nou mandat între 2004 şi 2008. Cei mai mulţi îşi aduc şi astăzi aminte că a fost cel care a făcut un pas pentru ca locuitorii comunei să trăiască mai bine. S-a zbătut şi a reuşit să aducă în Viziru canalizare şi apă curentă, dar şi asfalt la Lanurile şi în Viziru. Victor Doagă s-a remarcat ca primar în aproape toate domeniile şi a demonstrat că pune preţ, în egală măsură, şi pe educaţie, şi pe sănătate, şi pe confortul oamenilor. A modernizat grădiniţele din Lanurile şi Viziru, a construit o sală de sport la Viziru, a renovat Primăria, aflată acum într-o stare jalnică.

Gheorghe Doagă  a fost preocupat să atragă tineri în Viziru, aşa că a amenajat o casă de oaspeţi pentru specialiştii din comună şi a oferit tinerilor, din fondul de rezervă al Primăriei Viziru, 40 de locuri pentru case, în Lanurile, şi 10 locuri, la Viziru. A fost unul dintre primii primari din judeţul Brăila care a dat înapoi pământul proprietarilor de drept, şi asta fără scandaluri, aşa cum s-a întâmplat în alte părţi, unde primăriile au rămas cu zeci de procese pe rol, din cauza modului arbitrar în care oamenii au fost puşi în posesie. Pentru că este interesat ca producătorii locali să îşi poată vinde produsele în condiţii de siguranţă, a modernizat târgul săptămânal, unul dintre cele mai civilizate din judeţ. Şi a mai dat dovadă Victor Doagă de ceva: de responsabilitate faţă de banul public şi faţă de siguranţa oamenilor. Ca să facă economie la buget, a cumpărat la primărie o maşină de pompieri, pentru intervenţii imediate, dar şi un autogreder, care a permis deszăpezirea străzilor din comună, în perioada iernii, la costuri mici. Că Victor Doagă e gospodar, nu se mai îndoieşte nimeni. Dar, probabil, cea mai mare calitate a lui rămâne respectul pe care îl arată oamenilor. N-am întâlnit un om care să nu spună despre Victor Doagă că ştie să vorbească frumos cu toată lumea, că este politicos, că ascultă şi că dă o mână de ajutor. “El salută primul şi copiii”, spunea un consătean, ca argument în favoarea candidatului la Primărie.

Victor Doagă candidează la alegerile anticipate din 11 iunie, pentru a redeveni primar. A fost dezamăgit că, în opt ani, în comună lucrurile au mers tot mai rău, că nu au mai fost nici proiecte, nici bani atraşi. A decis să se implice din nou şi candidează din partea Partidului Naţional Liberal, susţinut de echipa de consilieri locali, dar şi de un număr importanţi de consilieri judeţeni, de preşedintele PNL Alexandru Dănăilă. Deputaţii liberali Antoneta Ioniţă şi Vasile Varga au declarat deschis că îl sprijină pe Victor Doagă să ajungă la primărie. Consilierii locali, judeţeni, parlamentarii, dar şi priceperea de care a dat dovadă, sunt argumente că, odată revenit la Primăria Viziru, Victor Doagă va atrage bani de la Consiliul Judeţean, de la Guvern sau din fonduri europene, pentru a dezvolta comuna Viziru.

 

Carte de vizită

Victor Doagă s-a născut la Viziru, într-o familie de oameni implicaţi în agricultură. A urmat şcoala profesională de mecanică agricolă şi, la nici 22 de ani, a absolvit şcoala de maiştri mecanici. A lucrat la Secţia de Mecanizare (S.M.A.) Viziru, iar după nici trei ani, la 25 de ani, a fost numit şeful SMA. Cu experienţa şi cunoştinţele căpătate aici, a ajuns să conducă, tot foarte tânăr, “Centrul de reparaţii capitale tractoare” Viziru, singurul din judeţ unde se realizau reparaţii capitale la tractoare. Victor Doagă este căsătorit, are trei băieţi, care locuiesc toţi în comună şi de la care are trei nepoţei, elevi şi ei la şcolile din Viziru.

Victor Doagă. Proiect de primar

Reluarea dialogului cu locuitorii comunei Viziru

Victor Doagă consideră că oamenii au fost îndepărtaţi de la primărie din cauza primarului Dima Priceputu, care s-a purtat urât cu ei, nu i-a primit să stea de vorbă sau, pur şi simplu, le-a închis uşile în nas. Primăria trebuie să redevină un loc unde locuitorii din Viziru să vină cu încredere că vor fi ascultaţi şi trataţi cu respect.

Introducerea gazelor naturale în comuna Viziru

Proiectul se poate realiza prin intermediul fondurilor guvernamentale sau a celor europene, printr-o investiţie comună Chiscani – Unirea – Lanurile – Viziru – Însurăţei – Bărăganu. Proiectul acesta va schimba viaţa vizirenilor care vor avea mai mult confort în gospodăriile lor.

 

Asfalt pe toate drumurile

  • Zece kilometri de drumuri în Viziru vor fi asfaltaţi în perioada următoare. Intră în programul de modernizare străzile: Mihai Eminescu, Plopilor, Prunului, Zorilor, Câmpului, Salcâmului, Cuza-Vodă, Libertăţii, Viitorului, Revoluţiei, Sfântul Petru, Mihai Sadoveanu, Panait Istrati, Bujorului, Lalelelor, Narciselor, Lilicacului, Vasile Alecsandri. Nicolae Bălcescu, Crinului, Munteniei, Fânului, Carpaţi, Matei Corvin, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Nicolae Labiş, Viilor, Garoafelor, Teiului, Lujerului, Fundătura Nucului, strada Mărului.
  • Şapte kilometri de asfalt în Lanurile. În satul Lanurile, se lucrează la asfaltarea străzilor Petrache Grigoraş, Învăţătorilor, Însurăţeilor şi Sfânta Mina. Există proiecte, împreună cu Ministerul Dezvoltării, pentru încă şapte kilometri de drumuri  asfaltate în Lanurile. Vor intra în modernizare străzile: Al. Ioan Cuza, Garoafei, Petre Carp, Mioriţei, Dumitru Poenaru, Lascăr Catargiu, Conţilor de Roma, Golăşeii Noi, Albinelor, Unirii şi Sfântul Trifon.

 

Şcoli sigure şi primitoare

 

  • Reparaţii capitale la şcoala nr. 2 Viziru. Pentru că şcoala se află pe un teren care a adăpostit în trecut o hrubă, unul dintre pereţi a crăpat, structura de rezistenţă s-a şubrezit şi pune în pericol viaţa celor 200 de elevi care învaţă aici. Lucrările presupun  refacerea fundaţiei, schimbarea acoperişului, a uşilor şi a ferestrelor.
  • Reparaţii capitale la Grădiniţa nr. 2 Viziru. Lucrările vor consta în schimbarea acoperişului,  a uşilor, a geamurilor şi extinderea pentru amenajarea toaletelor pentru copii.

Extinderea reţelei de canalizare în Lanurile. Una dintre problemele locuitorilor din satul Lanurile rămâne canalizarea, care nu acoperă întraga lungime a conductei de apă curentă. Dacă apa a ajuns la 95% dintre gospodăriile din sat, 15 kilometri de canalizare urmează să fie realizaţi.

 

Locuri de muncă

  • Amenajarea pieţei alimentare din Viziru. O hală nouă, pentru vânzarea de peşte, carne şi brânzeturi  este în curs de construcţie. Duminica, producători din tot judeţul şi din judeţele limitrofe sunt  aşteptaţi la Viziru, unde vor găsi cele mai civilizate condiţii: apă, curent electric, canalizare. Hala se construieşte în interiorul târgului duminical, pe o suprafaţă de 150 de metri pătraţi. În paralel, va fi modernizat şi târgul actual, unde vor fi montaţi pereţi despărţitori, care să separe târgul de animale de cel de produse agro-alimentare şi manufacturiere.
  • Dezvoltarea turismului la Viziru.

 

Timp liber

  • Amenajarea a trei miniparcuri în Viziru, situate la Monumentul Eroilor, între Mini-Market  şi şcoala nr. 1 Viziru şi pe terenul de lângă “Toader Marinică”. Parcurile vor avea spaţii verzi, alei, bănci, stâlpi de iluminat, tobogane şi scrânciobe pentru copii.
  • Reparaţii capitale la Căminul cultural din Lanurile. Căminul cultural din Lanurile, vechi de 50 de ani, se află în paragină şi va intra în reparaţii capitale. Va fi refăcută structura de rezistenţă, vor fi schimbate acoperişul, geamurile, uşile, parchetul, se va reface tencuiala. Căminul va fi extins, prin construirea unor toalete şi a unei garderobe. Căminul va fi utilizat pentru manifestări culturale şi educative, simpozioane, mese rotunde şi se va deschide şi o bibliotecă sătească, cu acces la internet, care va fi folosită atât de elevi, cât şi de tinerii din comună.
  • O sală nouă de festivităţi în Lanurile. O sală de festivităţi, care să găzduiscă nunţi, petreceri, cumetrii, alte evenimente din viaţa localnicilor,  va fi deschisă după ample lucrări de extindere şi modernizare a actualei săli. Sala este destinată în special tinerilor, care vor plăti taxe foarte mici pentru organizarea de nunţi, petreceri, cumetrii.
  • Construirea de cabine pentru vestiare şi amenajarea a 200 de scaune noi în tribuna stadionului din Lanurile, acolo unde echipa de fotbal “Tricolorul” Lanurile evoluează.

 

Viceprimarul Gheorghe Untaru: “Problemele unei comunităţi nu au culoare politică”

Gheorghe Untaru, actualul viceprimar cu atribuţiuni de primar al comunei Viziru, e un om harnic şi dedicat oamenilor şi comunei. În ultimele luni, a făcut totul aproape singur la Viziru şi s-a bucurat când a aflat că Victor Doagă s-a decis să candideze pentru primărie, în echipa liberală. Gheorghe Untaru, om sincer şi cinstit, ştie poate cel mai bine ce înseamnă un om dedicat în fruntea primăriei, un om cu experienţă în administraţie, în lucrul cu oamenii, dar şi cu experienţă de viaţă. Şi, la fel de bine, ştie şi ce dezastru se întâmplă într-o comunitate când primarul, viceprimarul, consilierii, nu au un proiect comun, care să însemne ceva mai bine pentru oameni.

Atât cât i-a permis funcţia, Gheorghe Untaru a început să mai schimbe nişte lucruri, după dezastrul lăsat în urmă de Dima Priceputu. Când s-au împărţit banii comunei în acest an, Gheorghe Untaru i-a chemat pe toţi consilierii şi le-a propus să vină fiecare cu proiecte, indiferent de culoarea lor politică. “Problemele comunităţii nu sunt galbene, roşii sau verzi. Sunt dificultăţile de zi cu zi, care trebuie rezolvate la fel. Eu aşa gândesc şi aşa mi se pare normal să se întâmple. Dacă nu faci nimic şi te pierzi în dispute inutile e mai bine? Asta vor oamenii? Nu, oamenii vor să vadă că lucrurile au intrat pe un drum bun, că viaţa lor se schimbă”, spune Gheorghe Untaru. Şi a mai fost anul acesta o noutate la Viziru: banii au fost împărţiţi între cele două sate, Lanurile şi Viziru, echitabil, în funcţie de populaţie, după principiul “nu doar în centru trăiesc oameni”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro