Vorbesc acum despre primarii de la ţară, din mediul rural din Brăila, acolo unde învăţătorul este confundat cu preotul, şi poliţistul cu poştaşul.
Primarul din Tudor Vladimirescu, Vasile Constantin, este din partea PSD. Ceea ce, la modu' doctrinar vorbind, înseamnă că el ar trebui să ţină palma, să ia apărarea celor mulţi şi săraci, cum sunt, de exemplu, cam toţi locuitorii din comuna Tudor Vladimirescu. Iar dacă nu are chef, nu ştie, nu vrea să îi ajute, măcar să o facă pe prostul şi să le asculte problemele, să o facă pe bunul samaritean.
Zilele trecute, o familie de gospodari din Tudor Vladimirescu a rămas fără capre. Şi asta nu din cauza proxeneţilor din Vidin, care le-ar fi priponit bmw-uri cu destinaţia Belgia, ci din vina câinilor care bântuie comuna condusă, sanchi, de gospodarul Vasile Constantin. Două capre au fost aduse la stadiul de scobitoare de maidanezii cu viză de flotant de Tudor Vladimirescu, iar dom' primar Vasile Constantin declară senin: "Nouă nu ne-a reclamat nimeni că ar exista astfel de atacuri ale câinilor. Din câte ştiu eu, nu sunt probleme cu câini fără stăpân în comuna noastră, fiindcă există un iubitor de animale în satul Scorţaru Vechi, care îi adună de pe străzi şi le oferă adăpost la el în curte".
Deci, din câte ştie eu, care nici măcar locuitor în Scorţaru Vechi nu sunt, darămite colecţionar de maidanezi de pe străzi, comuna Tudor Vladimirescu nu are primar. Sau dacă are primar, atunci el ar trebui să stea capră până la finele mandatului, pentru a spera măcar să primească din nou voturile oamenilor, mai ales ale familiei păgubite.