"Un plus de siguranţă" în casele brăilenilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Un plus de siguranţă" în casele brăilenilor

scopul acţiunii, desfăşurată la nivel naţional, constă în informarea cetăţenilor cu privire la modalităţile de protejare a locuinţelor * în cadrul campaniei a fost lansat un concurs prin care poate fi câştigată o soluţie tehnică de securitate pentru un imobil

În cadrul campaniei naţionale "Un plus de siguranţă", brăilenii primesc sfaturi din partea poliţiştilor, cu privire la modul de protejare a locuinţelor, astfel încât hoţii să fie ţinuţi la distanţă. Acţiunea de prevenire a furturilor din locuinţe a demarat la începutul acestei luni şi se va finaliza pe data de 10 decembrie, fiind desfăşurată de Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii. Astfel, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Tehnica de Securitate au fost realizate materialele ce vor fi utilizate în derularea campaniei (pliante, afişe, stikere) şi care conţin o serie de mesaje informativ-preventive adresate proprietarilor/locatarilor.
La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, pentru implementarea campaniei "Un plus de siguranţă", au fost implicaţi poliţişti de la Biroul Ordine Publică pentru Mediul Urban, Poliţia de Proximitate şi Analiza şi Prevenirea Criminalităţii. "Au fost postate 200 de stikere la intrările în imobile, au fost expuse la avizierele din scările blocurilor 200 de afişe cu mesajul campaniei şi au fost distribuite 1.500 de pliante în cutiile poştale, astfel încât mesajele preventive să ajungă în mod direct la tot atâtea familii. Campania se derulează în mai multe zone ale municipiului, atât pentru acoperirea unui areal cât mai extins, cât şi pentru transmiterea recomandărilor preventive în zone cu aglomerări mari de locuinte. Până în prezent, poliţiştii au vizat Bulevardul Dorobanţilor, de la Catedrală şi până la strada 1 Decembrie 1918, precum şi locuinţele din ansamblul Buzăului", precizează inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ. Pentru a fi în siguranţă, poliţiştii le recomandă brăilenilor să ţină cont de unele sfaturi, care pot părea banale, cum ar fi montarea unei yale, asigurarea uşilor de la subsol sau de la terase, instalarea unui interfon sau iluminarea holului din imobil. În plus, cetăţenii sunt sfătuiţi să nu permită accesul în locuinţă a persoanelor care oferă diverse produse ori promoţii atrăgătoare sau care se prezintă ca fiind de la diverse instituţii. "O altă practică, fie din obisnuinţă, fie din neatenţie sau neglijenţă, dar absolut greşită este aceea de a nu încuia uşa de la apartament atunci când se află cineva în locuinţă. Cu toţii ştim că în holul apartamentului, la intrare, obişnuim să lăsăm anumite obiecte cum ar fi telefoane mobile, poşete, borsete, chei de la apartament etc. Neatenţia şi neglijenţa se pot plăti destul de scump, când astfel de circumstanţe reprezintă un fel de «invitaţie» pentru orice infractor", avertizează poliţiştii.

Pentru a-i determina pe cetăţeni să conştientizeze importanţa respectării măsurilor de siguranţă elementare pentru protejarea locuinţelor în faţa infractorilor, în cadrul campaniei a fost lansat un concurs prin care poate fi câştigată o soluţie tehnică de securitate pentru un imobil. Mai precis, poliţiştii au stat de vorbă cu reprezentanţii câtorva asociaţii de proprietari din zonele unde se desfăşoară campania. Aceştia pot participa, completând un formular cu trei întrebări referitoare la mesajul campaniei "Un plus de siguranţă", la o tombolă a cărei miză este o soluţie tehnică de securitate, în funcţie de necesităţile imobilului desemnat câştigător.

Până la sfârşitul lunii noiembrie, poliţiştii vor realiza activităţi de informare a cetăţenilor care locuiesc în zona centrului vechi al oraşului .

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro