Un plus de oxigen în aerul Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Un plus de oxigen în aerul Brăilei

Ieri s-au plantat 60 de copaci, speciile tuia, ienupăr, molid argintiu, tei şi pin, pe Bulevardul Independenţei. Acţiunea, organizată de Primăria Brăila, care a pus la dispoziţie materialul săditor, prin intermediul Direcţiei Seroplant, s-a bucurat de prezenţa comisarilor Gărzii de Mediu Brăila. Aceştia au vrut să marcheze astfel Ziua Gărzii Naţionale de Mediu, care se serbează pe 12 martie. Au fost prezenţi şi primarul Aurel Simionescu şi prefectul Loredana Alexandru, care au pus mâna pe cazmale pentru a planta şi ei câte un copăcel. Pe lângă oficialităţi, care s-au opintit să întoarcă brazda mai mult sau mai puţin din cauza prezenţei camerelor de luat vederi, la acţiune a luat parte, cât se poate de benevol, şi brăileanul Radu Mândroiu. În vârstă de 73 de ani, acesta trecea pe bulevard, iar când a văzut ce se întâmplă a cerut cu insistenţă să fie lăsat să participe la acţiune. Pensionarul a plantat un tei, săpând singur groapa necesară, spre deosebire de ceilalţi participanţi, ce au beneficiat de gropile săpate în prealabil de către salariaţii Seroplant. "Sunt învăţat să folosesc lopata, în 1953 am făcut parte din echipa de voluntari care au lucrat la amenajarea toaletei publice de pe bulevard, colţ cu Str. Republicii. Atunci s-a săpat la lopată, că nu prea aveam la dispoziţie excavatoare", ne-a povestit brăileanul.

Acţiunea de plantare a copacilor este programată şi pentru azi şi mâine. Astăzi, se vor pune pe faleză, între Ştrandul pentru Copii şi Moara Violatos, 100 de cireşi japonezi, de către Primărie, în colaborare cu mai mulţi vârstnici de la căminele de bătrâni "Sf. Nicolae" şi "Sf. Petru". Mâine se vor planta 270 de copaci, mai multe specii, în Grădina Mare, cu participarea unor elevi de gimnaziu şi liceu.

"Scopul acestei campanii este sensibilizarea opiniei publice din oraş cu privire la necesitatea extinderii spaţiilor verzi până la 26 de metri pătraţi pentru fiecare locuitor. Acţiunea de plantare a arborilor în municipiul Brăila reflectă necesitatea armonizării aşezărilor umane cu mediul natural, deoarece Pământul nu este doar habitatul oamenilor, ci al tuturor celorlalte vietăţi", se arată într-un comunicat de presă semnat de Camelia Guşatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro